Bună ziua,
Mă numesc Adela, am 60 de ani, dintre care ultimii 15 sunt divorțată și nu am trăit alături de nimeni de la acel moment. Cu ceva timp în urmă, am întâlnit un bărbat, care spre deosebire de semenii săi s-a dovedit a fi un om îngrijit, corect și decent. La un anumit moment am hotărât să trăim împreună, dar am ales teritoriul meu ca să mă simt mai confortabil, iar el nu a opus rezistență.În primele zile totul a fost în regulă, dar apoi a început dezastrul. Eu lucram în producție, având un grafic standard, iar el lucra pentru sine însuși, având un grafic imprevizibil. De regulă, eu pregăteam mâncarea în weekend pentru o săptămână înainte, fiindcă în zilele obișnuite nu mai aveam timp. La fel procedam și în ceea ce privește curățenia. Și iată că mă întorc într-o bună zi de la serviciu și găsesc chiuveta plină de vase murdare, iar cel mai grav, nu găsesc mâncarea. Bine, știind că alesul meu e nițel mai supărăcios de fire, am hotărât să dau dovadă de tact.
I-am sugerat foarte atent că ar trebui să facă curățenie după el, dar “ursitul” mi-a reproșat că asta e treaba unei femei. Ce-i drept, m-am întors odată de la muncă și casa părea ordonată. Dar la o privire mai minuțioasă, am realizat că acesta a făcut curat doar în locurile care ies în evidență, aspirând doar în mijlocul camerei, fără să privească sub canapea și măturând unele fărâme sub covor.
Bine, unii s-ar putea să spună că sunt prea pretențioasă, dar asta m-a făcut să mă întreb, de ce oare am nevoie de el? Du-te la muncă, pregătește-i masa, curăță după el și rămâi într-un final mulțumită.
Atunci mi-am luat inima în dinți și i-am reproșat tot ce cred și știți ce mi-a răspuns? – “Eu nu sunt gazdă, ci oaspete aici și nu am de gând să investesc nimic în apartamentul tău”.
Am trăit așa doar 2 săptămâni, dar a fost suficient ca să înțeleg că nu mai am nevoie de nimeni pentru tot restul vieții mele.