Informații zi de zi

Sfantul Andrei 2020. Noapte in care Cerul se deschide. Ce trebuie sa faci pentru a avea noroc si bunastare

Sfantul Andrei pica pe data de 30 noiembrie in calendarul crestin ortodox. Este o zi care abunda in traditii si superstitii pe care trebuie sa le respecti.

Ziua Sfantului Andrei este o mare sarbatoare religiosa in Romania. Sfantul Andrei este considerat ”Ocrotititorul romanilor”. In calendarul zilelor libere, ziua de Sfantul Andrei, este considerata zi libera nelucratoare.

Ce se face in noaptea de Sfantul Andrei

In noaptea de Sfantul Andrei, hotarul dintre cele vazute si cele nevazute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Noaptea de Sfantul Andrei (29-30 noiembrie) este considerata de multi echivalentul Halloween-ului romanesc, datorita mai multor traditii si superstitii legate de sarbatoarea Sfantului Andrei.

„Andrei cap de iarna”(asa cum i se spune in Bucovina) permite producerea unei imbinari intre lucrurile malefice si cele benefice, disparand hotarul dintre ele. Astfel, in noaptea Sfantului Andrei, “umbla strigoii” sa fure “mana vacilor”, “mintile oamenilor” si “rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morti, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe taramul de dincolo si care, in aceasta noapte, devin periculoase, distrugatoare, aducand calamitati, boli si nefericire.

Usturoiul ofera protectie fata de strigoi

Iata de ce, in multe locuri, gospodinele atarna cununi de usturoi ori ung portile, usile si geamurile, dar si cotetele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni patrunderea duhurilor rele. Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protectie fata de duhurile malefice, precum si ca modalitate de a atrage un posibil partener de viata, a ursitului (dupa ce, in prealabil, usturoiul a fost sfintit la biserica si pastrat la icoana). Ca mijloace de protectie fata de strigoi se mai folosesc firimituri de paine imprastiate in curte – pentru ca duhurile sa nu intre in casa dupa mancare – si candele aprinse langa icoane. Animalelor din gospodarie li se pune in hrana busuioc sfintit si in apa agheasma.

In noaptea Sfantului Andrei, oamenii aduc in casa crengute de visin, le pun in apa si, daca infloresc pana la Craciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semanarea de grau in mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lasate in pod pana la Craciun – cele stricate sunt semn de luna ploioasa, cele incoltite sunt semn de bogatie.

Fetele care vor sa-si afle ursitul ascund sub perna busuioc sfintit, astfel incat chipul barbatului sa le apara in vis, apeleaza la “facutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, carbuni incinsi si incantatii magice, sau, la miezul noptii, se uita intr-un pahar cu apa “neinceputa”, asezat pe cenusa, in care lasa sa cada o verigheta sfintita.

In unele zone, se crede ca ursitul se poate vedea daca fata se asaza goala intre doua oglinzi, cu o lumanare in mana.

Pe de alta parte, conditiile meteorologice din noaptea Sfantului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, daca afara este senin si cald. In schimb, un cer intunecat, cu luna plina, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarna cu troiene mari.

Sfantul Andrei a fost numit si „Apostolul Lupilor”, titulatura izvorata din prezenta apostolului pe teritoriul geto-dacilor, al caror simbol era lupul. De aceea, obiceiul spune ca in noaptea de Sfantul Andrei, lupii incep sa vorbeasca cu grai de om, iar bariera dintre viata si moarte slabeste, astfel ca strigoii si moroii incep sa umble pe pamant, in locurile pe care le vizitau cand erau in viata.

In noaptea Sfantului Andrei se crede ca lupii incep sa vorbeasca, isi pot misca gatul, devin mai sprinteni, iar oamenii care ii aud afla secrete groaznice. Plata este insa una teribila, pentru ca acesti oameni vor fi atacati de lupi si se vor transforma in varcolaci.

Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic in gospodarie, pentru ca animalele de prada sa nu-i atace vitele. Acestea pot fi insa protejate si cu ajutorul unor cruci confectionate din ceara de albine.

Batranii credeau ca in „noaptea strigoilor” casele lor sunt bantuite de sufletele oamenilor rai si ca singura metoda de a se proteja era sa unga cu usturoi usile, geamurile, cotetele animalelor si hornul casei. Cei mai zelosi se ungeau pe la incheieturi cu usturoi, noteaza istoricul Ania Moldoveanu. Iar pentru a impiedica patrunderea spritelor rele in case, oamenii intorceau toate vasele si canile cu gura in jos, pentru a nu exista „nicio gura de intrare” in locuintele lor.

La miezul noptii, exista obiceiul ca fetele tinere sa intoarca un ulcior cu gura in jos, apoi puneau carbuni incinsi pe fundul vasului de lut si rosteau cateva cuvinte pentru a cuceri barbatul iubit. Se spune ca in noaptea de Sfantul Andrei, incantatiile si rugaciunile sunt mai puternice.

Agheasma si busuiocul erau si ele folosite in alungarea duhurilor rele, fiind utilizate, alaturi de usturoi, inclusiv la prepararea mancarurilor, dar si in hrana pentru animale.