— Da, a căutat să mă contacteze de multe ori în ultimii ani, — mătușa o privi cu blândețe. — N-a renunțat la tine sau la Sofia. A vrut să-ți spună ceva important, dar tu ai plecat fără niciun cuvânt.
Clara simți cum inima îi bate cu putere, iar emoțiile deodată încep să o copleșească.
— Nu știu dacă pot să mă întorc înapoi, Marta. Nu după tot ce s-a întâmplat.
— Uneori, răspunsurile la întrebările pe care le purtăm în suflet nu vin de la trecut, ci de la cei care încă mai contează în viața noastră, — zise mătușa, atingându-i mâna cu căldură. — Poate e timpul să faci pace cu trecutul, pentru tine și pentru Sofia.
Clara oftă adânc și își mângâie copilul, care dormea liniștit în brațele ei. Era cea mai mare bucurie a vieții ei și merita să crească fără umbrele durerii.
— Promit că mă voi gândi la asta. Dar acum, trebuie să fiu puternică pentru Sofia.
Mătușa zâmbi cu înțelegere.
— Când ești gata, vei găsi drumul.
În acea seară, privind pe fereastra apartamentului spre luminile orașului, Clara știa că viitorul îi va cere curaj. Dar de data asta, nu era singură. Avea lângă ea o fetiță care merita un nou început.
