Apa sclipea în nuanțe de roșu și portocaliu, iar Casiana simțea că trăiește un moment de basm. Însă basmul ei era pe punctul de a se frânge.
Într-o clipă, palma lui Olivian a împins-o cu forță. Casiana a simțit aerul smulgându-i țipătul din piept și, apoi, trupul i s-a izbit de valurile reci. Șocul i-a tăiat respirația, iar gândul i s-a făcut alb, gol. A încercat să strige din nou, dar apa i-a umplut gura.
Pe barcă, Olivian rămase nemișcat, privind în jos. Fața îi era încremenită, dar în ochi ardea o flacără întunecată. „Pentru tine, Valerie”, își spuse, convins că secretul lui fusese îngropat în mare. Barca se îndepărtă, iar Casiana fu înghițită de adâncuri.
Trei ani mai târziu, în satul natal al Casianei, oamenii povesteau încă despre „soția dispărută pe mare”. Pentru majoritatea, ea era doar o amintire. Pentru Olivian, era un trecut pe care se prefăcea că-l plânge, în timp ce trăia alături de Valeria.
Dar în acea toamnă, liniștea i se spulberă.
La târgul de toamnă din oraș, unde lumea venea să cumpere mere roșii, plăcinte aburinde și țuică fiartă, o siluetă apăruse din mulțime. Purta un cojoc alb, iar în privirea ei ardea o lumină care făcea sângele să înghețe. Era Casiana.
Întoarsă din adâncuri, nu ca o fantomă, ci ca o femeie care învățase din durere. Salvatorii o găsiseră, după zile de luptă cu valurile, pe o plajă izolată. De atunci trăise ascunsă, vindecându-și rănile și hrănindu-și sufletul cu gândul la dreptate.
Acum, între miros de sarmale, cârnați afumați și miere de albine, ea își fixa ochii pe bărbatul care o trădase.
Olivian simți o gheară în stomac când o zări. Își duse mâna la piept, ca și cum ar fi vrut să oprească inima să-i sară. Valeria, lângă el, rămase stană de piatră.
— Nu… nu se poate… — murmură el.
Casiana păși spre ei cu pași calmi, fiecare atingere de bocanc pe pământul acoperit cu frunze uscate răsunând ca o judecată.
— Ai uitat, Olivian? — vocea ei era rece, dar încărcată cu puterea anilor pierduți. — Ai uitat că marea nu primește cadouri murdare?
Oamenii din jur se opriseră din râs și din cântec. Țăranii cu cojoace și femeile cu baticuri înflorate își făceau cruci. Bătrânii șopteau că justiția lui Dumnezeu venise chiar atunci, printre tarabe cu mere și coșuri de nuci.
Casiana se apropie la doar câțiva pași și scoase din traistă albumul de amintiri, acela pe care îl pregătise cândva pentru aniversarea lor. Îl deschise și îl aruncă la picioarele lui Olivian. Paginile se deschiseră, arătând fotografiile cu fericirea de odinioară.
— Acestea erau viețile noastre. Și tu ai ales să le arunci în valuri.
Olivian îngenunche, tremurând. Valeria îl privi cu ură și teamă, simțind că dragostea lor vinovată fusese doar o minciună costisitoare.
Casiana ridică privirea spre cer și șopti o rugăciune scurtă, așa cum o învățase mama ei: „Doamne, dă-mi puterea să iert, dar și dreptatea Ta.”
Apoi, cu voce tare, hotărâtă, rosti:
— Nu voi fi călăul tău. Îți las soarta în mâinile oamenilor și ale Celui de Sus.
Mulțimea izbucni în strigăte, cerând judecata satului. Olivian fu prins și dus la primar, iar Valeria fugi, dispărând printre ulițe.
În seara aceea, Casiana stătea lângă foc, cu un ceai de mentă în mâini, ascultând fluierul unui bătrân ce cânta doine. Lumea o privea ca pe o înviată. Ea însă știa că nu moartea o adusese înapoi, ci puterea de a învinge trădarea.
Și, în timp ce cerul se umplea de stele, Casiana simți pentru prima dată după ani că răzbunarea fusese doar începutul. Adevărata ei viață abia atunci începea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
