— Apropo, avem o sugestie aici. Poate… să vă mutați înapoi cu noi, cel puțin până vine copilul. E mai sigur, mai stabil. Și Ira o să aibă pe cineva care să o ajute.
Ira a lăsat lingura jos. Zâmbea, dar în ochii ei se citea tensiune. Artyom, simțind atmosfera, s-a grăbit să răspundă:
— Mamă, apreciez intenția, dar noi am început viața noastră aici, împreună. Vrem să construim pas cu pas. În ritmul nostru.
Soacra a ridicat o sprânceană:
— Dar ce e de construit? Aveți tot ce vă trebuie! Doar să faceți un copil, nu-i mare filozofie…
Tăcere. În bucătărie mirosea a plăcintă și a presiune.
— Știi ce-i mare filozofie, mamă? — a intervenit Ira calm. — Să înveți să te bucuri de moment, nu să pui presiune. Și, cu tot respectul… copilul nu e un plan de familie extinsă. E o decizie intimă. A noastră.
—
Final:
După vizită, Artyom și Ira au stat în tăcere pe canapea.
— Ai fost grozavă, — a spus el în cele din urmă. — Și sinceră.
— Am fost doar sinceră cu mine. Dacă cedăm acum, ce urmează? Unde ne vom opri?
Au înțeles atunci că mariajul lor nu înseamnă doar iubire, ci și granițe sănătoase.
Și că uneori, cea mai mare dovadă de maturitate nu e să faci un copil…
Ci să știi când NU e timpul.
