Informații zi de zi

Alocații 2020. Alocațiile se măresc cu 15 lei. Orban a anunțat ce se întâmplă cu restul banilor

Premiul Ludovic Orban a anunțat cu cât vor crește alocațiile, de fapt! Chiar dacă legea prevedea dublarea alocațiilor pentru copii, micuții din România nu vor primi alocația majorată așa cum se așteptau.

Premierul a anunțat că alocațiile pentru copii vor crește cu doar 10 procente. Așadar, alocațiile se vor majora cu 15 lei. Următoarele majorări se vor face în etape, a promis șeful Guvernului.

În privința pensiilor, premierul spune că nu s-a luat încă o decizie. Întrebat dacă planul pentru creșterea pensiilor i-a fost prezentat de ministrul Cîțu, acesta a declarat că au discutat despre alte probleme. Cu alte cuvinte, nu există un scenariu 2 pentru creșterea acestora.

”Nu am discutat, am discutat despre programul economic. Scrie în Legea Responsabilității Fiscal – Bugetare, după 6 luni, pe primul semestru, Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte raportul privind situația economiei și a bugetului.

De asemenea, Comisia de Prognoză trebuie să realizeze prognoza pentru evoluția economiei în perioada următoare, pe baza datelor următoare și în funcție de asta vom lua o decizie”. Cât despre majorarea alocațiilor, Ludovic Orban a declarat că se va face progresiv.

”Există această variantă de a crește, dar de a crește progresiv, de a nu crește dintr-o dată. Pentru că realitatea este că resursele financiare sunt limitate”, a adăugat premierul.

Comisia Europeanăa tras un semnal de alarmă la adresa României și a majorării pensiilor cu 40%. Potrivit Comisiei, sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România era deja în pericol chiar și înainte de apariţia COVID-19, ca urmare a deficitelor bugetare mari şi a creşterii semnificative a costurilor cu pensiile. Pericolul asura economiei crește însă odată cu apariția pandemiei de coronavirus, iar creșterea pensiilor ar pune într-o situație foarte delicată economia țării noastre.