Informații zi de zi

AM MONTAT CAMERE ASCUNSE ÎN CASA MAMEI DUPĂ CE LUCRURILE AU ÎNCEPUT SĂ DISPARĂ, DAR CE AM VĂZUT ÎNCĂ ÎMI DĂ FIORI.

Era o dimineață liniștită de iarnă, cu aerul rece care pătrundea prin fereastra crăpată a casei mamei. Mă aflam acolo, în vizită, pentru a-i aduce câteva lucruri pe care le uitase, dar în ultima vreme, ceva mă neliniștea. Lucruri mici, dar importante, dispăreau fără urmă. Ochelarii de citit, cheile de la mașină, câteva bancnote din portofelul ei. La început am crezut că e doar uitare, dar odată cu trecerea zilelor, am început să mă întreb dacă nu cumva mama avea o amnezie, ceva care să o facă să nu își mai amintească unde pune lucrurile.

Apoi, am observat ceva care mi-a stârnit și mai mult îngrijorarea: ușor, dar constant, aveau loc schimbări în casă, care nu puteau fi explicate. Mama spunea că nu înțelege ce s-a întâmplat, dar își aducea aminte, de fiecare dată, că totul era în ordine când lăsa camera. Am început să fiu mai atent, până într-o zi când am decis să instalez camere ascunse pentru a observa ce se întâmplă. Nici măcar mama nu știa că am făcut asta.

Am privit ore întregi la înregistrări, încercând să înțeleg ce s-ar fi putut întâmpla. La început, nu am văzut nimic prea neobișnuit, dar într-o noapte, ceva ciudat a apărut. Înregistrările arătau clar că mama se ridica din pat și, cu pași nesiguri, se ducea în diverse camere, fără niciun motiv aparent. Lucruri de prin casă păreau să se miște, de parcă o mână invizibilă ar fi fost acolo. Totul se petrecea pe furiș, în liniște, fără vreun zgomot sau avertisment. M-am trezit înghețat de spaimă, cu o senzație stranie în piept. Ceva nu era în regulă.

În zilele următoare, m-am dus la mama și am întrebat-o despre acele nopți. Ea mi-a spus că, uneori, se simte copleșită, dar că nu-și amintește să fi făcut vreodată aceste lucruri. Am întrebat-o dacă ar putea fi vorba despre ceva legat de sănătatea ei, dar mi-a spus că nu se simte rău. Am început să cercetez mai mult și am aflat că există un tip rar de amnezie – somnambulismul, care se manifestă în moduri ciudate. Mama părea să sufere de acest fenomen, dar nu își amintea nimic despre ceea ce făcea.

A fost o lecție dureroasă pentru mine. Am realizat că, uneori, viața te pune în fața unor situații în care adevărul este mai înfricoșător decât orice imaginație. M-am simțit vinovat că am instalat camerele și că am urmărit-o în secret, dar am înțeles și că frica de a nu înțelege o situație poate face ca deciziile tale să pară mai mari decât viața însăși.

Am învățat că în fața problemelor, mai ales când ele sunt legate de sănătatea cuiva drag, trebuie să acționezi cu răbdare, cu iubire și încredere, nu prin frică. Că, la urma urmei, nu tot ce pare ciudat sau înfricoșător are o explicație simplă. Iar, în fața neputinței de a schimba un lucru, trebuie să înveți să accepți realitatea cu curaj, dar mai ales cu respect față de cei dragi.

A fost o lecție care mi-a dat fiori, dar care m-a și învățat ce înseamnă să fii cu adevărat acolo pentru cineva.