Centrul Român al Energiei continuă tradiția din ultimii 8 ani și organizează, pe 20 octombrie, evenimentul toamnei în zona energiei, ”Romanian Energy Day”. Considerând restricțiile actuale, ediția din acest an se va organiza în format de videoconferință. Pe 20 octombrie, am invitat la masa dezbaterilor specialiștii din domeniul energetic, precum și cele mai importante nume ale politicii românești și europene. Vor fi abordate subiectele Pactului Ecologic European “Green Deal”, precum și reinventarea şi reconstrucţia sectorului energetic European-Regional-Naţional.
Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei, Kadri Simson, Comisarul European pentru Energie, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Tudor Constantinescu, Consilier Principal al Directorului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, Cristian Bușoi, Presedintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European și Cristian Bădescu, Reprezentant special al Ministerului Afacerilor Externe din România pentru Securitate energetică sunt câteva din numele care vor încearca să răspundă în ce măsură Pactul Ecologic European “Green Deal” poate reprezenta principalul mecanism de redresare și dezvoltare economică al Uniunii Europene, în contextul pandemiei mondiale.
Zona discuțiilor începe cu o dezbatere pe tema transformării în realitate a Pactului ”Green Deal”, date fiind provocările generate de finanțare și infrastructură. Panelul îl are moderator pe Francesco Gazzoletti, partener al FortyEight Bruxelles. Europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din Parlamentul European, va aborda subiectul legat de beneficiile Pactului Green Deal pentru România, de la finanțare, strategii și provocări până la soluții.
Dan Nica, europarlamentar social-democrat, o să facă o prezentare a rolului-cheie pe care autorităților locale îl vor avea în proiectele de tranziție energetică pentru a facilita apariția de noi activități economice la nivel regional (Gorj, Galați, Dolj, Hunedoara, Prahova și Mureș). Cristian Bădescu, Reprezentant cu însărcinări speciale al MAE pentru securitate energetică, va explica cum se poate face valorificarea resurselor energetice indigene, un element-cheie pentru atingerea obiectivului UE de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050. Din panelul de discuții fac parte Christian Zinglersen, Roxana Caliminte, Anca-Iulia Cîmpeanu și Roland Junck.
A doua parte a evenimentului ”Romanian Energy Day” va fi dedicată unei sesiuni despre industria energetică din România. Va fi făcută o analiză completă a reconversiei industriei energetice naționale, ca parte dintr-un tablou mai mare în contextual Pactului European ”Green Deal”. Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte Romania, va modera dezbaterea.
Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor, actual Director General Adjunct al E.ON România, Ondřej Šafar, Country Manager al CEZ Romania, Carlo Pignoloni, CEO al ENEL Romania și președinte al RWEA, Daniel Burlan, președintele directoratului din Complexul Energetic Oltenia, Adrian Goicea, președintele consiliului de supraveghere Transelectrica vor fi speaker-ii acestui panel. De la înființarea sa în 2011, asociația profesională Centrul Român al Energiei (CRE) a devenit principala platformă de dialog dintre instituțiile românești și companiile active în sectorul energetic național şi omologii lor europeni.
În prezent, membrii CRE reprezintă toate domeniile energetice: producție si generare din toate tipurile de surse energetice, transport, distribuție și furnizare, furnizori de servicii energetice, tehnologie si proiectare, IT & C, precum și servicii juridice. Membrii CRE reprezintă aproximativ 80.000 de angajați, cumulând o cifră de afaceri de peste 15 miliarde de euro (aproape 8% din PIB).
Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei, este actionar al grupului international de companii ABBC si CEO al Adrem. Brand cu o istorie de peste 25 de ani pe piata din Romania, Adrem include companii cu activitate în domeniul energetic. Corneliu Bodea și-a extins formarea tehnică cu studii de management și ulterior cu un MBA în cadrul Open University din Marea Britanie.
Din 2014, Corneliu Bodea deține și poziția de Președinte al Centrului Roman al Energiei (CRE), organizație nonguvernamentală activă în domeniul energetic, cu activitate atât în România, cât și la Bruxelles. CRE reprezintă interesele principalilor jucători din sectorul energetic românesc și facilitează comunicarea cu corespondenții relevanți europeni, oferind totodată o platformă europeană de dialog pentru industria energetică. Cu o experienta îndelungată în domeniul energetic, în managementul unor activități complexe și a peste 1.000 de angajati, Corneliu Bodea își propune să contribuie la inițiativele de dezvoltare ale mediului antreprenorial românesc.
Găsiți informații despre Centrul Român al Energiei și pe pagina de Facebook.