Informații zi de zi

Aurel Pădureanu, în lacrimi după moartea lui Nelu Ploieșteanu: “Să îl lase în biserică, nu cum au făcut cu Cornelia!”

Moartea lui Nelu Ploieșteanu a venit ca un șoc pentru Aurel Pădureanu! La câteva zile după ce a condus-o pe ultimul drum pe Cornelia Catanga, muzicianul a primit cu durere vestea dispariției bunului său prieten, Nelu Ploieșteanu.

Soțul Corneliei Catanga plânge de azi dimineață, de când a aflat că inima lui Nelu Ploieșteanu a cedat.

Pe cei doi îi lega o prietenie de 50 de ani, iar Aurel Pădureanu a mărturisit, pentru FANATIK, că și-ar dori ca Nelu Ploieșteanu să aibă parte de o înmormântare creștinească și să fie primit în biserică, deși inima i-a cedat din cauza complicațiilor suferite în urma infectării cu COVID-19.

Aurel Pădureanu, apel după moartea lui Nelu Ploieșteanu: “Să îl lase în biserică!”
“Îmi pare rău, Nelu Ploieșteanu, prietenul meu de 50 de ani, și al meu, și al Corneliei nu mai este. Părerea mea ar fi – dar nu am cu cine să vorbesc- să fie dus în biserică, să îl lase pe el, dacă pe soția mea nu au lăsat-o. Măcar el ar trebui, a fost un artist mare și se duc artiștii mari. Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu au fost cei mai mari artiști ai muzicii lăutărești.

Ar trebui lăsat în biserică, nu cum au făcut cu soția mea! Toată viața nu o să uit treaba asta, până când nu m-oi duce lângă ea”, a spus Aurel Pădureanu, pentru FANATIK.

Nelu Ploieșteanu, testat pentru COVID-19, înainte să fie ridicat de la morgă
Cântărețul de muzică lăutărească, Nelu Ploieșteanu, a murit vineri, la vârsta de 70 de ani. Se afla internat din 13 martie la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde a ajuns în stare gravă, la doar câteva zile, după ce a ieșit pe semnătură din spital. Fusese diagnosticat cu COVID-19, dar nu credea în boală. A refuzat să primească tratament în spital până în momentul în care starea i s-a deteriorat și a a ajuns direct la Terapie Intensivă, unde a fost intubat.

Astăzi, înainte ca trupul neînsuflețit al artistului să fie ridicat de la morga Spitalului Floreasca, ar urma să se efectueze un test pentru COVID-19, pentru a fi eliminate toate suspiciunile. Astfel, familia ar putea să-l înmormânteze conform regulilor impuse de pandemie, dar fără restricțiile aplicate în cazul deceselor celor care mor infectați cu SARS-CoV2.