Când ușa s-a deschis brusc, în prag au apărut doi bărbați în costume sobre. Țineau în mâini dosare din piele, iar la gât le atârnau legitimații.
— Polizei. Criminalabteilung. — s-a prezentat scurt unul dintre ei, arătând actele.
Clara a simțit cum i se face gol în stomac. Inima i-a căzut undeva jos, ca o piatră. Helga, care deja ridicase piciorul să iasă, s-a înțepenit cu sacoșa plină de bani în mâini. Markus, livid la față, părea prins în flagrant.
— Avem informații despre o posibilă fraudă financiară și o tentativă de escrocherie, — a spus calm ofițerul. — Doamnă Clara, putem intra?
Clara a dat doar din cap. Genunchii îi tremurau, dar se ținea dreaptă, ca și cum se agăța de aer. Markus a încercat să protesteze:
— E o greșeală! E o chestiune de familie! Nimeni nu a încălcat nimic aici!
— De familie? — a ridicat din sprâncene polițistul. — Atunci de ce avem copii de documente false semnate cu numele dumneavoastră?
Clara s-a întors spre soțul ei. Markus nu a rezistat privirii ei și și-a coborât ochii. În acel moment ea a înțeles: tot ce se întâmplase în ultimele luni fusese un plan bine gândit. Nu erau simple aluzii, nici curiozitatea „nevinovată” a Helgăi. Era o schemă, în care voiau să o lase fără nimic.
— Eu… doar am vrut să o ajut pe mama, — a murmurat Markus, cu vocea spartă.
— Ai vrut să-mi furi banii, Markus. — vocea Clarei era rece ca gheața. — Banii pe care i-am câștigat nopți întregi, zile la rând, fără ajutorul tău.
Helga a izbucnit:
— Și cine te crezi?! Fără familie ești un nimic! Markus are dreptul la jumătate!
— Nu, — l-a întrerupt Clara ferm. — Pe apartament nu ai niciun drept, l-am cumpărat înainte de căsătorie. Afacerea mea e doar pe numele meu. Și acum stai cu o pungă plină de cash, ceea ce se numește probă.
Ofițerii s-au privit între ei. Unul a scos un mandat din dosar.
— Doamnă Helga, trebuie să veniți cu noi. Herr Markus, și dumneavoastră.
— Ce?! — au strigat în cor mama și fiul. Helga a încercat să strângă la piept sacoșa cu bani, dar polițistul i-a luat-o simplu, fără efort.
În apartament s-a lăsat liniștea. Doar ceasul bătea și se auzea vuietul străzii de afară. Clara stătea nemișcată, cu fața de piatră, dar în interior simțea cum o năvălește o ușurare uriașă. Adevărul ieșise la lumină.
Când ușa s-a închis în urma lor, Clara s-a lăsat pe un scaun. Mâinile îi tremurau, dar pe buze i-a apărut un zâmbet ușor.
— Ei bine, — a șoptit pentru ea însăși, — acum pot să investesc banii exact așa cum am visat.
Telefonul de pe masă a vibrat. Era un apel de la un vechi partener de afaceri, care îi propunea un proiect comun în Germania. Clara a ridicat receptorul și, pentru prima oară după mult timp, a simțit că viitorul îi aparține.
