Informații zi de zi

Mesaje dureroase după moartea bărbatului care a intrat cu mașina în copac în timp ce livra mâncare: „Vino acasă, ne-ai făcut să plângem prea devreme”

Mare de lacrimi după ce un bărbat de 44 de ani și-a pierdut viața seara trecută în Constanța, după ce a intrat cu mașina într-un copac. El era livrator al Tazz și conducea un Chevrolet Spark cu numere de Ialomița.

În urma unui apel la 112, la locul incidentului au ajuns o Descarcerare și două ambulanțe SMURD. Pompierii l-au găsit pe șofer încarcerat și inconștient. Bărbatul a fost ulterior scos dintre fiarele mașinii, iar medicii i-au acordat imediat ajutor de specialitate. Acesta a fost resuscitat în ambulanță însă, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, a fost declarat decedat.

Potrivit polițiștilor, impactul a avut loc între un Chevrolet Spark și un BMW, iar în urma impactului, mașina marca Chevrolet a fost proiectat într-un copac.

„La fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați. În urma impactului, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un copac, rezultând decesul unuia dintre conducătorii auto, de 44 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Mare de lacrimi după moartea bărbatului

Moartea bărbatului, la doar 44 de ani, a venit ca un trăznet pentru familie și apropiați. Pe rețelele de socializare au apărut mesaje de condoleanțe.

„Nașul nostru bun! Dumnezeu să te ierte”

„Golul lăsat în urmă este infinit. Nu te vom uita niciodată finul nostru drag! Sincere condoleanțe familiei și multă puterea de a trece pese aceste clip grele!”

„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemarginită durere și un gol imens. Odihnește-te în Împărăția Cerurilor”

„Ai plecat atât de vreme, suflet bun. Ne-ai lăsat cu un gol mare în suflet și cu zeci de amintiri. Dumnezeu a văzut cât ești de bun și te-a vrut lângă el nu te vom uitat niciodată!”

„Tot speram să fie un vis urât. Vino acasă, ne-ai făcut să plângem prea devreme”

sursa dobrogea.tv