Marți, pe Autostrada A1 București–Pitești, la kilometrul 41, în zona localității Vânătorii Mici (județul Giurgiu), a avut loc un accident rutier grav. Un ansamblu de vehicule a lovit doi pietoni care se aflau pe carosabil.
Accident grav pe A1
Update marti, 19 august, ora 15:20. Anchetatorii iau acum în calcul ipoteza sinuciderii, potrivit surselor Antena 3 CNN. Cei doi tineri s-ar fi aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această dimineaţă pe A1, Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 41, în apropierea localităţii Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, pe sensul de mers spre Piteşti, după ce doi pietoni care se aflau pe partea carosabilă ar fi fost acroşaţi de un autotren. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SAJ, elicopterul SMURD şi poliţia”, se arată în comunicatul oficial.
Potrivit unor informații obținute de Antena 3 CNN pe surse, șoferul TIR-ului le-ar fi declarat anchetatorilor că, în momentul impactului, victimele – un bărbat și o femeie – se aflau pe banda de urgență, îmbrățișați. Într-o fracțiune de secundă, cei doi s-ar fi aruncat în fața vehiculului, iar conducătorul auto nu a mai avut posibilitatea să reacționeze sau să evite coliziunea.
În urma verificărilor făcute la fața locului, anchetatorii nu au descoperit asupra victimelor niciun act de identitate, telefon mobil sau alt obiect personal care să le poată ajuta în stabilirea identității.
Sursa: Playtech Știri










