Aproximativ 3.000 de persoane au participat miercuri la un miting pro-Călin Georgescu în Piața Constituției, organizat de partidul AUR chiar de ziua de naștere a fostului candidat independent la alegerile prezidențiale. Printre manifestanți s-a aflat și Silvia Dumitrescu, care a urcat pe scenă pentru a-i cânta „la mulți ani” politicianului.
Partidul AUR, condus de George Simion, a decis să organizeze un miting în Piața Constituției, cu ocazia zilei de naștere a fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu. Aproximativ 3.000 de oameni s-au adunat inițial în fața sediului Autorității Electorale Permanente, care au plecat apoi spre Piața Constituției și Piața Victoriei.
Silvia Dumitrescu, care în ultima perioadă a revenit în atenția publică datorită susținerii sale active a lui Călin Georgescu, a fost și ea prezentă la manifestație. Mai mult, aceasta a urcat pe scenă unde i-a cântat fostului candidat „la mulți ani”.
La mulți ani, Călin Georgescu! Turul doi, înapoi!”, a strigat artista în momentul în care a luat microfonul.
Jandarmeria România a anunțat că manifestația din București, de pe data de 24 martie, nu a fost autorizată. Astfel, magazinele nu au primit interdicție de a vinde alcool, și foarte multe persoane prezente la miting se aflau în stare de ebrietate, potrivit G4Media.










