Soțul meu a venit să mă ia acasă împreună cu tripleții noștri nou-născuți, emoția momentului fiind copleșitoare. Însă, în clipa în care i-a văzut pentru prima dată, privirea i s-a schimbat, iar cu o voce rece și fără să mă privească în ochi, mi-a spus: „Lasă-i la spital. Nu putem să-i luăm acasă.”
După ani întregi de speranță și dorință, visul lui Emily a devenit, în sfârșit, realitate: a adus pe lume trei fetițe superbe. Totuși, la doar o zi după această minune, soțul ei le-a părăsit, pretinzând că micuțele erau blestemate. În timp ce le legăna cu grijă, Emily simțea cum inima i se umple de iubire pentru Sophie, Lily și Grace.
Aceste mici miracole erau tot ceea ce își dorise vreodată, rodul unor rugăciuni neîncetate și al unui vis purtat în suflet. Privindu-le chipurile liniștite în somn, le șoptea promisiuni de iubire necondiționată și protecție, jurându-le că nu le va abandona niciodată.
Dar când Jack s-a întors acasă, ceva era diferit. Fața lui era albă ca varul, iar pașii lui păreau ezitanți. S-a oprit în pragul ușii, incapabil să se apropie. — Jack? — l-a întrebat Emily, făcând semn către scaunul de lângă ea. — Hai, vino să le cunoști pe fetițele noastre. Sunt aici… Am reușit.
Jack a mormăit câteva cuvinte despre cât de frumoase erau, dar a evitat să o privească în ochi, mișcându-se stângaci, ca și cum ceva îl apăsa.
— Ce se întâmplă? — a insistat Emily, o umbră de teamă strecurându-se în glasul ei.
După ce și-a adunat curajul, Jack a răspuns, în cele din urmă:
— Emily, nu cred că le putem păstra.
Cuvintele lui au lovit-o ca un trăsnet.
— Ce vrei să spui? Sunt fiicele noastre!
Jack a ezitat, apoi a mărturisit cu greu:
— Mama… Mama mea a fost la o ghicitoare. Ea spune că fetele sunt blestemate, că îmi vor aduce ghinion și… îmi vor cauza moartea.
Emily îl privea cu neîncredere. Șocul inițial s-a transformat treptat într-o furie arzătoare.
— Tu vrei să ne părăsești pe baza unor superstiții absurde? Jack, acestea sunt FIICELE tale!
Jack a ridicat din umeri, privirea pierdută, vocea devenind rece.
— Dacă vrei să te ocupi de ele, e alegerea ta…
Emily simțea cum inima îi tremura de furie, dar și de o durere adâncă pe care nu o putea exprima. Se uită la fetițele ei, care dormeau liniștite în pătuțuri, și nu înțelegea cum bărbatul de care fusese îndrăgostită și care, de altfel, o adusese pe această cale a iubirii și speranței, putea să spună asemenea lucruri. Cum ar fi putut să își abandoneze copiii din cauza unor superstiții?
— Jack…— cuvintele îi ieșiră pe gură ca o suflare, tremurând de amărăciune. — Tu nu vezi? Ele sunt tot ce am visat vreodată. Ele sunt darul nostru, al nostru, al tău și al meu! Nu e nimic blestemat în ele. Ele sunt îngerii mei, îngerii noștri.
Jack își mușca buza, de parcă fiecare cuvânt al ei era o sabie care îi pătrundea în piept. Privirea lui rămase fixată undeva în gol, incapabil să o privească pe Emily în ochi.
— Nu vreau să le aduc ghinion. Nu vreau să îți pierd viața din cauza lor, Emily.
Emily simți un fior rece care o cuprindea. Cuvintele lui, deși pline de teamă, îi dădeau un gust amar. În acel moment, în ciuda iubirii care o simțea pentru Jack, începuse să se întrebe dacă el mai exista cu adevărat, cel care fusese alături de ea în momentele cele mai dificile ale vieții lor. Această schimbare, această apatie, acest frică nejustificată față de propriile lor fiice, o făceau să se întrebe dacă mai avea vreun sens să rămână împreună.
— Ești sigur că vrei să pleci? — întreabă ea cu o voce joasă, de parcă fiecare cuvânt îi apăsa sufletul.
Jack se uită în sfârșit în ochii ei, dar nu reuși să răspundă imediat. Ochii lui erau plini de o teamă pe care Emily nu o recunoștea, iar în acel moment nu știa dacă lacrimile care amenințau să-i iasă din ochi erau de durere sau de regret.
— Nu vreau să te pierd, Emily… Dar nu pot să trăiesc cu frica asta. Nu pot.
Emily se ridică brusc de pe pat și se apropie de fetițele lor, care dormeau liniștite, fără să știe nimic despre acest moment de cumpănă. Le privea cum respirau ușor, fără griji, fără frici. Și atunci, o decizie i-a venit în minte clară și irevocabilă.
— Jack… tu ai ales. Acestea sunt fiicele noastre, iar eu le voi iubi și le voi proteja. Voi fi mama lor și voi fi tot ce au nevoie. Dacă alegi să pleci, asta este decizia ta, dar eu nu voi renunța la ele.
În acea clipă, Emily știa că nu putea permite superstițiilor sau temerilor să stea în calea iubirii necondiționate pe care o simțea pentru fetițele sale. Chiar dacă inima îi era frântă, ea nu mai avea nimic de așteptat de la un bărbat care renunța atât de ușor la ceea ce era cel mai prețios pentru ea.
Jack tăcea. Nu spunea nimic, dar se putea simți din vibrațiile aerului că o decizie se luase deja, iar această decizie lăsa o prăpastie adâncă între ei.
Emily își strânse fetițele în brațe, promițându-le că nimeni nu le va răni niciodată. Că, indiferent de ce va urma, ele vor fi iubite și vor fi protejate, iar dragostea ei va fi tot ce vor avea vreodată nevoie.