În ziua următoare, Eduard s-a trezit devreme. Nu avea cursuri, nici obligații, dar somnul îl părăsise. A deschis geamul și a privit spre orașul cenușiu, acoperit de o ploaie măruntă. Se simțea gol, dar undeva în adâncul lui știa că făcuse ceea ce trebuia.
Pe masă, printre foi ude și pixuri fără cerneală, telefonul a vibrat din nou. De data asta, era un număr necunoscut. Ezită câteva secunde, apoi răspunse.
— Domnul Eduard Mihai? întrebă o voce gravă, dar calmă.
— Da, eu sunt.
— Ați salvat viața președintelui companiei „Dacia Holdings”. Omul căruia i-ați făcut resuscitare pe stradă. E conștient acum și vrea să vă vadă.
Eduard rămase fără cuvinte. Îi venea să creadă că e o glumă.
Două ore mai târziu, se afla în holul unui spital privat. Aerul mirosea a dezinfectant și a cafea proaspătă. Când a intrat în salon, bărbatul din acea dimineață era întins pe pat, cu fața palidă, dar cu un zâmbet sincer.
— Tinere, dacă nu erai tu, acum n-aș mai fi aici, spuse el, întinzându-i mâna. Te-am căutat de trei zile.
Eduard a dat din cap rușinat, fără să știe ce să spună.
— N-am făcut nimic special… doar ce era normal.
— Normal? zâmbi bărbatul. Într-o lume în care toți scot telefonul să filmeze în loc să ajute, ceea ce ai făcut tu e extraordinar.
După câteva minute de vorbă, omul i-a spus ceva ce avea să-i schimbe viața.
— Eu am fondat o fundație pentru tineri care merită o a doua șansă. Vreau să te sprijin să-ți termini facultatea. Toate taxele, cărțile, totul pe cheltuiala mea. Și… dacă vrei, când termini, te aștept să lucrezi la mine.
Eduard a simțit cum i se umezes ochii. După atâtea zile de disperare, cuvintele acelea i-au luminat sufletul.
Câteva luni mai târziu, își dădea licența. Sala era plină, iar printre invitați, pe primul rând, stătea același om în costum gri, zâmbind mândru. Când Eduard a primit diploma, aplauzele au umplut sala.
Mai târziu, în curtea universității, prietenii l-au întrebat dacă regretă că a pierdut examenul în ziua aceea.
El a zâmbit larg.
— Nu. Am pierdut un examen, dar am câștigat o lecție despre viață. Uneori, trebuie să pierzi tot ca să primești mai mult decât ai visat vreodată.
Și, privind cerul senin, a înțeles că uneori destinul are propriul lui mod de a-ți deschide ușa potrivită — chiar dacă mai întâi ți-o trântește pe cea greșită.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
