Un copil a murit în California, după ce mama lui l-a lăsat în mașina fierbinte în timp ce ea îngrijea mai multe plante de canabis.
Fetița, în vârstă de trei ani, ar fi fost lăsată în mașina în care se înregistrau 100 de grade Celsius timp de aproape trei ore, transmite Fox News.
Rudele copilului și medicii i-au acordat îngrijiri medicale, însă fără rezultat, constatându-se decesul.
În urma tragicului accident, mama acestuia a fost acuzată de omor involuntar.
Citeste si: Un băieţel de 3 ani din Germania a luat mașina părinților și a condus, până a lovit un semn de circulație
Un băieţel de aproape 3 ani a condus sâmbătă o maşină circa 150 de metri în oraşul german Peine, înainte de a lovi un semn de circulaţie, a anunţat poliţia, relatează dpa.
Copilul de 32 de luni a luat o cheie aparţinând unuia dintre părinţii săi şi a folosit-o pentru a porni maşina familiei, potrivit poliţiei.
Un alt şofer care a văzut accidentul a reuşit să scoată cheia din contact şi să aducă maşina sub control.
Nicio persoană nu a fost rănită.
Anchetatorii vor să clarifice modul în care băiatul a putut să ia cheia şi mai ales cum a reuşit acesta să conducă maşina.