În interior era… un trup. Sau cel puțin, asta părea la prima vedere. Agentul Jean s-a apropiat și a privit mai atent. Trupul era îmbrăcat în haine negre, cu mâinile încrucișate peste piept. Totul părea în ordine, până când ochii polițistului au observat ceva ciudat: un spasmod abia perceptibil al degetelor.
— A… mișcat? — a întrebat Jean, fără să-și ia privirea de la sicriu.
— Nu! Vi se pare! — s-a repezit șoferul, închizând parțial capacul. — Doar… un tic nervos. Uneori, mușchii rămân activi după moarte, nu?
Jean l-a împins ușor la o parte și a ridicat complet capacul. Atunci, trupul din sicriu a deschis brusc ochii și a inspirat adânc, cu o gură larg deschisă ca după o lungă apnee. A fost un moment în care timpul părea să se oprească.
— Ajutor… — a șoptit figura din sicriu, cu buzele crăpate.
— Mon Dieu… e în viață! — a exclamat Jean, scoțând imediat telefonul pentru a chema ambulanța.
Bărbatul în costum a început să fugă, dar nu a ajuns prea departe. Un al doilea polițist, sosit între timp, l-a trântit la pământ și l-a încătușat.
Mai târziu, la secție, totul a devenit mai clar. Bărbatul în costum se numea Adrian Stănescu, iar „decedatul” era un jurnalist de investigație pe nume Lukas Weber, dat dispărut cu două zile înainte. Lukas lucra la un material despre o rețea de trafic de persoane cu ramificații în mai multe țări europene. Adrian, unul dintre complicii din rețea, îl răpise și încercase să-l scoată din oraș, ascuns sub pretextul unui transport funerar.
Din fericire, planul a eșuat datorită vigilenței polițistului. Lukas a fost transportat de urgență la spital, unde a supraviețuit datorită intervenției rapide. Cazul a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată Europa, iar agentul Jean Dumont a fost decorat pentru curaj și prezență de spirit.
Câteva luni mai târziu, Lukas publica articolul care avea să zguduie instituții importante și să ducă la arestarea a zeci de membri din rețea. Iar totul începuse cu o simplă oprire în trafic.
