Liniștea care a urmat a fost tăioasă. Beatrice s-a înroșit, iar Elena a încercat să-și revină.
— „Ce coincidență!” a spus ea forțat, trăgând aer printre dinți. — „Marcello, nu știam că o cunoști pe Clara…”
Marcello a zâmbit calm, dar în privirea lui era o distanță rece.
— „Ne-am întâlnit recent,” a spus. „Și pot spune că m-a impresionat din prima clipă. Spre deosebire de… alte colaboratoare.”
Tonul lui era politicos, dar plin de subînțeles. Elena a tresărit.
Beatrice, simțind că pierde controlul, a intervenit cu voce fals dulce:
— „Ce drăguț! Clara, dragă, nu știai că Marcello a fost directorul Elenei? Ea l-a admirat enorm!”
Marcello a ridicat o sprânceană, fără să-și piardă zâmbetul.
— „Da, o admiram și eu la început,” a spus liniștit, punând paharul jos. „Până când am descoperit că și-a însușit ideile colegilor și le-a prezentat ca fiind ale ei. Dar am preferat să nu o expun atunci — eram prea elegant pentru asta.”
Cuvintele au căzut grele ca o lamă.
Elena a devenit palidă ca varul. Beatrice a încercat să râdă, dar sunetul a ieșit sec, stins.
— „Oh, Marcello, sigur e o neînțelegere…”
— „Deloc,” a spus el, calm. „Dar nu vă faceți griji, n-am venit aici pentru răzbunare. Am venit să o sprijin pe Clara. O femeie care nu are nevoie să se prefacă pentru a fi valoroasă.”
Am simțit cum inima mi se strânge. Beatrice mă privea acum ca și cum nu mă mai recunoștea.
Tatăl meu s-a ridicat, și pentru prima dată în ani, i-a spus soției sale:
— „Beatrice, cred că e momentul să înțelegi ceva. Clara nu e mai puțin femeie pentru că nu trăiește după regulile tale.”
În cameră s-a lăsat un nou val de tăcere.
Marcello mi-a atins mâna pe furiș.
— „Acum știu de ce voiam să vin,” mi-a șoptit.
Seara s-a terminat fără alte atacuri. Beatrice și Elena au rămas încremenite în propriile lor oglinzi.
Când am ieșit din casă, aerul rece al serii mi s-a părut mai curat ca niciodată. Marcello mi-a pus haina pe umeri și a zâmbit:
— „Uneori, dreptatea se servește rece… dar și elegant.”
Am râs pentru prima dată după mult timp.
În noaptea aceea, am înțeles că nu trebuia să fiu „ca Elena”.
Trebuia doar să fiu eu.
