În noaptea aceea, am stat față în față cu Andrei. Încerca să-și păstreze calmul, dar ochii lui trădau ceva — teamă? vinovăție?
— Maria a spus că ieri ai fost cu o femeie în pivniță. Vreau adevărul, Andrei. Acum.
A oftat adânc, apoi a mers spre dulapul de pe hol și a scos de acolo o cutie mică, legată cu o panglică aurie.
— N-a fost ce crezi. Voiam să-ți fac o surpriză. Nu eram cu „o femeie” în sensul în care te gândești… — a spus el, și m-a privit direct. — Era sora mea.
Am clipit confuză.
— Sora ta?
— Da. A venit din Germania doar pentru două zile. Am rugat-o să mă ajute să organizez o mică petrecere surpriză pentru aniversarea voastră — a ta și a Mariei. Voiam s-o fac specială. În pivniță era tortul — știu că-ți plac lucrurile făcute acasă, așa că l-a decorat ea. Rochia roșie… era a ei, normal. Nu am vrut să stric totul, așa că i-am zis Mariei să nu spună nimic.
Mi-a întins cutia. Înăuntru era o brățară cu un pandantiv: o inimă în care erau gravate două inițiale — A și M.
— Pentru „Alexandra și Maria”, a zis el zâmbind. — Ați devenit familia mea. Am vrut doar să vă arăt asta, în felul meu.
Lacrimi mi-au umplut ochii. Nu pentru că eram rănită, ci pentru că îmi dădusem seama cât de tare mă temeam să nu pierd tot ce tocmai începusem să reconstruim. Iar omul din fața mea… nu era o amenințare, ci speranța unei vieți din nou întregi.
— Data viitoare… promite-mi că nu mai ceri nimănui să țină secrete de la mine. Mai ales pe Maria.
A încuviințat imediat și m-a tras în brațe.
În ziua aniversării, Maria a suflat în lumânări cu râsete și strălucire în ochi. Și, pentru prima dată după mult timp, am simțit liniște în suflet. Eram împreună. O familie. Iar iubirea, cumva, găsise drumul înapoi spre noi.
