Elisa și-a mușcat buza până la sânge. Îl privi o ultimă dată — pe omul care o făcuse să creadă că dragostea e posibilă, doar ca să-i zdrobească sufletul în cel mai crud mod.
Eduard i-a întins un teanc de bani, ca pe o ultimă insultă.
— „Ia-i. Suficient cât să dispari. Fără scandal, fără complicații.”
Elisa nu a spus nimic. A luat banii, dar nu i-a privit. S-a dat jos din mașină în ploaia care tocmai începuse. Iar când limuzina s-a pierdut în noapte, un singur gând pulsa în mintea ei:
„Să nu uiți niciodată momentul ăsta, Eduard. Să nu uiți cine ai crezut că sunt.”
Au trecut zece ani.
Eduard Montclair stătea în sala de conferințe a propriei companii, înconjurat de oameni de afaceri, consultanți, și avocați de top. Era o zi importantă: urma să semneze cel mai mare contract din cariera lui — o fuziune cu un gigant tech din SUA.
Ușa s-a deschis. Toate privirile s-au întors spre tânăra femeie care a intrat — sigură pe ea, îmbrăcată impecabil, cu o eleganță tăioasă.
Eduard a încremenit.
Era ea. Elisa.
— „Bună ziua, domnilor,” a spus ea zâmbind rece. „Numele meu este Elisa Dorian. Reprezint compania care tocmai a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al Montclair Industries.”
Eduard s-a ridicat, palid.
— „Asta e imposibil…”
— „Deloc. A fost doar… bine calculat. Ani de tăcere, investiții făcute cu cap și un aliat de nădejde: băiatul meu. Al nostru, de fapt.”
Pe ecranul din spatele ei s-a proiectat imaginea unui adolescent, identic cu Eduard la aceeași vârstă. Numai că ochii — ochii erau ai ei. Sclipitori, dar fermi.
— „E un geniu în tehnologie. L-ai refuzat pe cheiul acela într-o noapte de ploaie. L-ai aruncat pe el ca pe o povară. Astăzi, băiatul ăla tocmai ți-a cumpărat compania.”
Eduard s-a prăbușit în scaun. Îl învăluia o tăcere mai grea decât orice insultă.
Elisa s-a apropiat de el.
— „Ți-ai bătut joc de mine. M-ai umilit. M-ai făcut să mă simt nimic. Dar vezi tu, Eduard… din nimic se naște uneori totul.”
În aceeași seară, presa vuia:
„Misterioasa femeie care a preluat imperiul Montclair — fosta iubită abandonată și mama fiului genial care a răsturnat piața de tech.”
În vila lui, Eduard bea singur, cu televizorul pe mute. Ochii îi erau goi. Știa că pierduse tot — și mai ales, pierduse șansa de a fi tată.
Iar undeva, într-un apartament elegant din Paris, Elisa își îmbrățișa fiul.
— „Mamă… ai câștigat.”
— „Nu, iubire… noi am câștigat. Dar tu ești singura răzbunare de care am avut nevoie.”
