Bianca Drăgușanu a dat un interviu în care a vorbit despre fiica ei, dar și despre sentimentele care o încearcă de când a devenit mamă. Vedeta se simte fericită și ține să îi mulțumească divinității pentru tot ceea ce trăiește din momentul în care a născut-o pe fiica ei, Sofia. Cele două au o relație specială și nu trece o dimineață sau o seară fără ca Bianca Drăgușanu să audă cele mai frumoase cuvinte adresate de fiica ei. Iată despre ce este vorba!
Ce îi spune Sofia mamei sale, în fiecare dimineață și seară
Bianca Drăgușanu și-a deschis sufletul într-o emisiune și a vorbit despre latura sensibilă a vieții sale, și anume, aceea de mamă. Vedeta are o relație deosebită cu fiica sa, Natalia Sofia, iar micuța nu merge la culcare fără să îi spună mamei sale ”te iubesc”, cuvinte pe care i le spune și dimineața, când se trezește.
„Cel mai frumos sentiment pe care îl trăiesc în ultimul an e atunci când vine dimineața și îmi spune ”te iubesc”. E un sentiment incredibil, pe care nu m-am gândit vreodată că o să-l simt. Mă uit la ea și zic „Doamne, îți mulțumesc”. Ea e bateria mea, viața e ca și marea, nu o interesează dacă știi să înoți sau nu. Ea e colacul meu de salvare”, a mărturisit Bianca Drăgușanu.
Cu ce probleme s-a confruntat Bianca Drăgușanu înainte de a o naște pe fiica sa
La momentul nașterii Sofiei, vedeta s-a confruntat cu mai multe probleme, venite din partea celor care nu credeau că aceasta a dat naștere, iar asta din cauza faptului că burtica i s-a retras rapid, iar formele sale de invidiat s-au reconturat în foarte scurt timp.
„În momentul în care Sofia a venit pe lume a fost o nebunie națională. Toată lumea spunea ca eu am avut o sarcină fake și că am avut o mamă surogat, pentru că eu a treia zi am ieșit din spital într-un corset măsura XS și burta dispăruse instant.
Aici a fost nivelul ambiției mele după sarcină, să mă refac foarte rapid și să nu am timp de depresie. Am avut tot felul de probleme. În ultimele 2 luni nu mai poți să dormi, nu-ți găsești nicio poziție, mâinile umflate, picioarele la fel, te doare spatele, nu poți să te îmbraci.
Nu am fost singură, am avut familia lângă mine, fostul meu soț era lângă mine. I-am aliniat pe toți și le-am spus ce am nevoie să facă”, a spus Bianca Drăgușanu în emisiunea prezentată de Mihai Ghiță.