Am rămas nemișcată o clipă, cu respirația tăiată, apoi m-am ridicat, sprijinindu-mă de marginea patului. În jur mirosea a flori de spital, a lapte proaspăt și a dezinfectant, dar în mine ardea o flacără cum nu mai simțisem niciodată.
Am așezat încet fetița în pătuțul de lângă mine, îi simțeam mânuțele calde strângând aerul. Am privit-o pe soacră drept în ochi și i-am spus, cu o voce joasă, dar fermă:
— Afară.
Ea a râs scurt, ca și cum ar fi câștigat o bătălie. Dar râsul i s-a stins când m-am apropiat, pășind încet, cu privirea neclintită. În cultura noastră, respectul față de mamă, mai ales după ce dă viață, e sfânt. Și nimeni, absolut nimeni, nu are voie să atingă cu veninul lui primele clipe ale unui copil.
— Afară, acum! — am repetat, mai tare.
Am apucat ușa salonului, am deschis-o larg și am făcut un pas spre ea. În acel moment, asistenta, atrasă de zgomot, a intrat și ne-a privit uimită.
— Totul este în regulă? — a întrebat.
— Nu, nu este — am răspuns, fără să-mi iau ochii de la soacră. — Această femeie nu are voie să fie aici.
Soacra a încercat să spună ceva, dar am ridicat palma, semn să tacă. În satul bunicii mele, când cineva aducea blestem la ușa casei, se lua mătura, se făcea semnul crucii și se alunga răul. Eu nu aveam mătură, dar aveam puterea mea.
— Ieși, până nu spun ceva ce o să doară mai mult decât orice insultă ai aruncat tu vreodată.
Ea a făcut un pas înapoi, apoi încă unul, până ce ușa s-a închis între noi.
Am rămas singură cu fetița mea. Am luat-o din nou în brațe și i-am șoptit:
— Ești lumina mea, și nimeni nu ți-o va lua.
În zilele care au urmat, soțul a aflat tot. Nu i-am ascuns nimic. A fost șocat, dar a văzut în ochii mei că nu era moment de scuze. A decis ca vizitele soacrei să fie interzise pentru o vreme.
La botez, doar familia mea și câțiva prieteni apropiați au fost prezenți. Am urmat tradiția bunicii: am pus în apă busuioc, grâu și un bănuț de argint, ca fetița mea să crească frumoasă, norocoasă și puternică.
Anii au trecut. Soacra a mai încercat să revină în viața noastră, dar eu am tras o linie clară: respect sau deloc. Și, privind azi la fata mea, cu ochii ei luminoși și zâmbetul curat, știu că ziua în care am dat-o afară din salon a fost momentul în care am protejat nu doar copilul meu, ci și demnitatea noastră.
Pentru că, în România, mama care își apără copilul nu se teme de nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
