Eu și soțul meu suntem împreună de aproape patruzeci de ani și avem un mic obicei: o dată pe lună descoperim un local nou din orașul nostru. Uneori e o cafenea discretă pe o străduță liniștită, alteori un restaurant elegant cu vedere spre piața centrală. Dar un lucru rămâne neschimbat — mergem mereu împreună. În acea zi am ales o cafenea cochetă, cu ferestre mari și mese din lemn masiv. Atmosfera era caldă și intimă: se auzea o muzică discretă de jazz, mirosea a pâine proaspătă și cafea tare. Noi râdeam, ne aminteam de vremurile trecute și ne făceam planuri pentru viitor. Totul părea perfect. Și totuși, privirea ne-a fost atrasă de un tânăr aflat la masa alăturată. Era îmbrăcat la costum, iar în fața lui se afla un buchet imens de trandafiri roșii. Stătea singur și își verifica ceasul din câteva în câteva minute. În ochii lui se citea un amestec de speranță și neliniște, ca și cum ar fi așteptat pe cineva foarte drag. Probabil pe femeia iubită. Ne-am privit unul pe altul cu un zâmbet amar. — Săracul băiat… cred că partenera lui întârzie, am șoptit eu. Soțul meu a oftat adânc, apoi, după câteva clipe, s-a ridicat brusc. — Voi merge să vorbesc cu el. Poate are nevoie să fie ascultat. L-am urmărit cum se apropie de masă. La început tânărul a rămas tăcut, dar apoi i-a spus ceva foarte încet. Soțul meu îl asculta cu toată atenția, și deodată am văzut cum ochii lui s-au umplut de lacrimi. A revenit la mine cu pași apăsați și, încercând să-și stăpânească emoțiile, mi-a spus cu voce stinsă: — Trebuie să plecăm… nu pot să mai stau aici. — Dar ce s-a întâmplat? De ce plângi? l-am întrebat uluită. Soțul meu m-a privit cu o durere pe care nu i-am mai văzut-o niciodată. Apoi, abia șoptind, mi-a spus adevărul pe care tocmai îl aflase de la acel tânăr. Și atunci am simțit cum inima mi se frânge. Povestea lui era mai grea decât îmi puteam imagina. 
Poate că nu e treaba mea să spun ce am aflat despre viața altcuiva, dar cred că lumea ar trebui să știe… pentru că astfel de lucruri chiar se întâmplă.
Soțul meu încă avea lacrimi în ochi când am ieșit din cafenea. Ținea mâna mea strâns, parcă voia să-și adune puterea din ea. Am mers câțiva pași în tăcere, până când m-am oprit și l-am întrebat din nou, cu voce tremurată:
— Spune-mi, te rog… ce ți-a zis acel băiat?
El a oftat adânc și și-a șters obrajii umezi.
— Aștepta pe cineva care nu mai are cum să vină niciodată.
Am simțit un fior rece trecându-mi prin tot trupul.
— Cum adică?
— Mireasa lui… a murit acum o lună, într-un accident. Ei plănuiseră să vină azi, împreună, în această cafenea. Era locul lor preferat. Își promisese că, indiferent ce se întâmplă, în această zi și la această oră, vor fi amândoi aici. Și el a venit… cu flori, așa cum obișnuia să facă. Doar că acum e singur, iar ea nu mai poate veni…
Cuvintele m-au lovit ca un pumnal. Mi-am dus mâna la gură, ca să-mi opresc un suspin. Mă gândeam la buchetul acela imens de trandafiri roșii, la privirea lui plină de durere și la ceasul pe care îl privea din câteva în câteva minute. Nu aștepta întârzierea unei iubite… aștepta o minune imposibilă.
Soțul meu continua, cu voce frântă:
— Mi-a spus că nu vrea să uite, că atâta timp cât va veni aici în fiecare lună, ea va rămâne vie în amintirea lui. Că florile nu sunt doar pentru ea, ci și pentru sufletul lui, ca să nu moară de dor.
Am rămas tăcuți minute bune, fiecare cufundat în propriile gânduri. Simțeam cum întreaga mea viață de până atunci se așeza altfel în suflet. Cei aproape patruzeci de ani pe care i-am petrecut lângă soțul meu, cu bune și rele, cu bucurii și certuri, mi s-au părut deodată cel mai mare dar pe care îl puteam primi. Aveam lângă mine omul meu, iar acel tânăr avea doar amintirea.
În seara aceea, acasă, i-am spus soțului meu:
— Promite-mi că, oricât de greu ne va fi, nu vom uita niciodată să ne bucurăm unul de altul. Să nu ajungem să iubim doar amintiri.
El mi-a zâmbit trist și m-a strâns în brațe. Știam amândoi că povestea acelui băiat ne va urmări mereu, ca o lecție de viață.
Și, uneori, când mergem din nou în câte o cafenea nouă, nu pot să nu mă gândesc la el. La acel suflet tânăr care și-a pierdut jumătatea și care, cu un buchet de trandafiri, încă încearcă să păstreze vie o iubire mai puternică decât timpul.
