Informații zi de zi

Când va ninge pentru prima dată în România, anul acesta. Anunțul făcut de ANM: „Intervale în care stratul de zăpadă e consistent”

Meteorologii au anunțat vremea pentru luna noiembrie, iar estimările arată că temperaturile vor fi crescute, însă nu este exclusă posibilitatea apariției și primelor ninsori. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie a indicat intervalul din această lună în care este așteptată zăpadă în anumite zone ale țării noastre.

Ultima lună de toamnă ne-ar putea aduce și primele ninsori, chiar dacă debutul calendaristic a fost unul cât se poate de bun, cu temperaturi peste normalul perioadei. Potrivit estimărilor făcute de specialiștii ANM, în luna noiembrie nu este exclus să apară primele ninsori, dat fiind faptul că temperaturile vor scădea considerabil în anumite regiuni ale țării. ANM a anunțat o iarnă blândă anul acesta.

Când ar putea să apară primele ninsori în România. Elena Mateescu, director ANM, a precizat intervalul când va apărea ninsoarea în zonele montane
Așa cum ne-am obișnuit, primii fulgi de zăpadă apar în zonele de munte, acolo unde temperaturile sunt în general mult mai mici față de cele din orașe. Lunile de vară ce tocmai au trecut ne-au arătat că și în mijlocul zilelor de foc, în anumite zone a nins temperaturile fiind foarte mici – în iulie, în Masivul Bucegi și în septembrie la cota 2.000, în munții Făgăraș, zăpada a măsurat 5 cm.

”Săptămâna 31 octombrie- 7 noiembrie, așa cum arată datele, este o săptămâna mai caldă, cu deficit de precipitații. Rămâne de interes și în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie. De-abia de la mijlocul lunii noiembrie, așa cum arata informațiile la acest moment, valorile de temperatură se apropie de cele normale pentru perioada respectivă în cea mai mare parte a țării. Spre sfârșitul lunii noiembrie vom avea primul semnal, nu excludem să aducă și intervale în care stratul de zăpadă să fie unul consistent, în mod deosebit în zona montană”, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu, potrivit SpyNews.ro.

Vremea se va menţine, în general, caldantena3ă în următoarele două săptămâni, până pe 13 noiembrie, în timp ce şansele de ploaie vor fi destul de reduse, cu prezenţă sporadică şi doar în anumite regiuni, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Au fost doborâte recorduri la stațiile meteo. Într-adevăr, luna octombrie înregistrează recorduri zilnice la nivelul temperaturilor minime la 11 stații din rețeaua națională de specialitate, ca fiind cele mai ridicate valori pentru o zi de 31 octombrie de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră.

Cel puțin prima decadă va fi una cu siguranță mai caldă decât în mod obișnuit.

Informațiile ne arată că până în jurul datei de 10 noiembrie contăm pe valori de temperaturi peste normele specifice datei din calendar și valori care să depășească sau să se apropie de pragul unei zile de vară cu 25 de grade Celsius”, a explicat directorul ANM Elena Mateescu, pentru Antena 3 CNN.

Prognoza meteo în luna noiembrie. Cum va fi vremea la munte
La munte, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 14 şi 17 grade, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, apoi va scădea spre 8 grade, până în data de 7 noiembrie. Ulterior, în intervalul 8 – 13 noiembrie, tendinţa vremii este de răcire, dar variaţiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că valorile medii ale maximelor vor fi de 6- 7 grade.

Minimele vor avea valori medii cuprinse între 6 şi 8 grade, în intervalul 31 octombrie – 2 noiembrie, după care vor coborî spre două grade, până în noaptea de 7 noiembrie. Procesul de răcire a vremii va continua şi după noaptea de 7 noiembrie. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, media maximelor va ajunge spre un grad Celsius. Probabilitatea pentru ploi va fi în creştere în zilele de 5 şi 6 noiembrie.