Informații zi de zi

INNA, secretul siluetei sale. Ce a renunțat să facă de mai bine de un an

Cum își menține INNA silueta. Într-un interviu recent, artista a dezvăluit la ce este atentă atunci când vine vorba despre aspectul ei fizic. Există ceva la care a renunțat de mai bine de un an și spune că a fost o alegere bună. INNA este una dintre cele mai mari artiste din țara noastră care s-a remarcat în mod deosebit și pe plan internațional.

INNA- secretul siluetei

INNA nu a ținut niciodată dietă și a spus că nici nu este genul de femeie care s-și calculeze caloriile. Mănâncă de toate, dar are mare grijă să nu facă excese, iar peste toate este foarte activă fizic, merge la sală unde are un antrenor personal. Artista spune că are și noroc genetic, dar un lucru important de menționat este că de peste un an a adoptat o alimentație vegană.

Pentru INNA, nicio zi nu seamănă cu alta, însă, de cele mai multe ori, după ce se trezește bea o cafea, servește un mic dejun vegan pregătit de către iubitul ei, după care pleacă la activitățile zilnice, studio, sau își vizitează familia.

În ceea ce privește alimentația zilnică, artista spune că nu se abține de la lucrurile care îi plac, dar nici nu face excese.

Nu mă abțin de la lucrurile care îmi plac, indiferent că sunt dulciuri sau paste, sau pâine, dar nu consum în exces. Plus că fac mereu mișcare, sală, deci țin lucrurile sub control. Dar niciodată nu am făcut o obsesie din numărat calorii sau kilograme, a spus INNA pentru Revista VIVA!

INNA: Sunt departe de a fi perfectă

INNA este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, foarte activă pe rețelele sociale unde postează destul de des. Pe Instagram, vedeta este urmărită de 3 milioane de oameni. Unele dintre postările ai adună, într-un timp destul de scurt, peste 150.000 de likeuri.

Artista este foarte bine cotată mai ales pe plan internațional și s-a făcut remarcată doar prin prisma carierei sale muzicale. Nu a fost implicată în scandaluri, nu apare în emisiuni cu vedete din showbiz și ține departe de ochii și urechile curioșilor, relația ei de iubire.