Costel Jurca, alias Dragos Mostenescu, a fost unul dintre cele mai carismatice persoanje din „La bloc”. Desi a sperat ca va putea face actorie in Romania, si dupa incheierea filmarilor celui mai cunoscut sitcom, iata ca acesta a fost nevoit sa isi incerce norocul peste hotare.
Astfel ca, Dragos Mostenescu si-a vandut toate proprietatile si a parasit Romania, impreuna cu sotia si cei trei copii.
„Divertismentul din tara se bazeaza foarte mult pe muzica. Iar in Romania si-au facut aparitia in ultima perioada curente noi, cu tente turco-balcanice care pe mine unul nu ma pasioneaza foarte mult. Iar in partea de comedie, lucrurile sunt foarte subtiri, iar cele de la televizor sunt si mai subtiri decat cele de pe scena care cat de cat mai exista.
Dragos Mostenescu a scris istorie în comedia românească, însă, din păcate, în ultimul timp a intrat într-u con de umbră.
A fost unul dintre cei mai apreciaţi actori din România, iar rolul său i-a fermecat din prima pe oameni.
Dragos Mostenescu a scris istorie în comedia românească, însă, din păcate, în ultimul timp a intrat într-u con de umbră.
Dezamăgit de felul în care au ajuns muzica românescă, dar şi lumea filmului şi a televiziunii, Dragos Mostenescu a luat decizia vieţii lui.
Dragoş Moştenescu, pe numele său real, a decis că este momentul să înceapă o viaţă nouă, astfel că şi-a luat soţia şi pe cei trei copii şi s-au mutat în Anglia. Actorul a vândut tot ce a avut în ţară şi a plecat în străinătate. Aici, actorul a luat-o de la capăt, plin de energie şi speranţă. Pentru că este un bărbat puternic şi pentru că şi iubeşte familia enorm, Dragos nu s-a lăsat. El îşi câştigă existenţa tot din teatru.
„Momentan am găsit o piață de comedie foarte bine definită, sunt undeva la 150-200 de cluburi de comedie numai în Londra, unde am intrat și am făcut câte 5-7 minute , iar acum am ajuns la 10-15 minute, deoarece minutele ți se dau pe parcurs. Sunt o figură cunoscută în țară, dar aici, cu tot backgroundul meu, nu mă știe lumea. Dar am trecut de această etapă și pot spune că, în trei luni de zile, am luat trei premii (n. red. la stand-up) la trei concursuri de începători, ca să zic așa”, a spus Dragoş Moştenescu pentru ziarulromanesc.net. „Dar am trecut de această etapă și pot spune că, în trei luni de zile, am luat trei premii (n. red. la stand-up) la trei concursuri de începători, ca să zic așa”, a mai declarat actorul pentru sursa citată.