Ziua a cincea a început cu vizita curierului și a executorului judecătoresc.
Primul a adus confirmarea revocării împuternicirilor și blocării tuturor cardurilor firmei. Al doilea – proces-verbal de predare a cheilor biroului și notificare privind obligația de a părăsi casa în șapte zile. Marina a semnat, calmă ca o contabilă la închiderea de lună.
La prânz a avut loc adunarea extraordinară a asociaților. Ca unică proprietară, a numit un nou board, a introdus audit și politica „zero cadouri contra servicii”. Victor n-a venit — era convins că sunt doar „sperieturi de femei”.
Seara i-a trimis SMS:
„Cină la «Beluga», la 19:00. Am o surpriză pentru tine.”
A apărut zâmbind, în același costum în care, acum treizeci de ani, îi ceruse mâna. S-a așezat la masa lor de odinioară și a ridicat paharul.
— Vezi? — a făcut cu ochiul. — În viață se întâmplă de toate, dar noi…
Chelnerul a lăsat pe masă un plic. Înăuntru era un dosar cu separatoare: divorț prin acord, rezilierea contractului de manager, proces-verbal de predare a bunurilor, calendarul mutării. La final — o scrisoare scurtă.
„Victore, ani la rând am crezut că suntem o echipă. Tu ai ales alt joc. Nu te voi urmări și nici nu voi ruga. Iată o ofertă corectă: semnezi acordul, primești pachet de plecare și sprijin pentru un nou job. Nu semnezi — mergem pe cale judecătorească și fiscală. Am dovezi. Marina.”
Victor s-a albit.
— Ce înseamnă asta? — a șuierat. — Totul e al meu!
— Nu, Victore. Actele spun altceva. — Marina a împins paharul deoparte. — Și încă ceva: domnișoara nu-ți va mai plăti notele. Cardurile firmei nu mai funcționează.
A privit-o mult timp, parcă văzând pentru prima dată femeia din fața lui: dreaptă, calmă, sigură.
— E răzbunare? — a înghițit.
— Nu. Sunt limite. — A zâmbit ușor. — Răzbunarea hrănește trecutul. Limitele hrănesc viitorul.
A semnat. Mâna îi tremura, dar a semnat toate paginile. În schimb a primit un plic cu planul pachetului de plecare și numărul unui headhunter, pe care ea îl anunțase deja.
O săptămână mai târziu s-a mutat fără scene. Blonda a dispărut din orbită când au încetat transferurile. Copiii au venit la mamă cu flori și o cutie de ecleruri; seara au râs în trei de vechile întâmplări, iar casa a sunat, ca de mult n-a mai sunat — ușor.
Marina n-a dărâmat „Beluga”. A schimbat firma. Deschiderea „Marina” a avut loc într-o vineri liniștită, cu muzică live și un meniu de bucate simple. Într-un colț a pus un raft cu cărți de bucate și o cutiuță pentru donații către fundația care sprijină femeile ce revin la muncă.
Înainte să plece s-a așezat o clipă la masa lor de altădată. Și-a așezat palma pe blat — cald, neted, deja al ei.
În telefon a notat o singură frază: „Nu țipi când ai un plan.”
Apoi s-a ridicat, a stins luminile și a închis ușa unei vieți noi.
