Am simțit cum toate privirile din biserică s-au întors spre mine.
Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că se aude în toată încăperea.
Avocatul a desfăcut plicul încet.
Hârtia a foșnit în liniștea apăsătoare.
Radu s-a lăsat pe spate în bancă, cu un zâmbet superior.
Femeia în roșu își trecea degetele prin păr, plictisită, ca și cum totul ar fi fost o formalitate.
— Conform dorinței scrise și semnate de Lucia Popescu — a început avocatul —, toate economiile ei personale, suma de două sute patruzeci de mii de lei, sunt lăsate mamei sale, Maria Popescu.
Un murmur puternic a trecut prin biserică.
Radu s-a încruntat.
— Ce prostii sunt astea? a spus el.
Avocatul nu l-a băgat în seamă.
— De asemenea, apartamentul din București, aflat pe strada Mihai Bravu, este transferat tot pe numele Mariei Popescu.
Radu s-a ridicat în picioare.
— Stai puțin! Apartamentul ăla e al nostru!
Avocatul a ridicat privirea.
— Nu. Apartamentul a fost cumpărat integral din banii Luciei, înainte de căsătorie. Actele sunt foarte clare.
Radu a înlemnit o clipă.
Femeia în roșu și-a retras încet brațul de pe după talia lui.
În biserică se auzeau doar șoapte.
Dar avocatul nu terminase.
Și se vedea pe chipul lui.
— Mai există o instrucțiune — a continuat el.
Acum vocea lui era și mai gravă.
— Lucia a cerut ca această parte a testamentului să fie citită public, în fața tuturor celor prezenți la înmormântare.
Simțeam că aerul devine tot mai greu.
— În ultimele luni — a citit avocatul —, am strâns dovezi despre abuzurile soțului meu, Radu Petrescu.
Un fior a trecut prin biserică.
Radu a pălit.
— Ce naiba…
— Există fotografii, înregistrări și rapoarte medicale — a continuat avocatul — care arată violența domestică exercitată asupra mea.
O femeie din spate a izbucnit în plâns.
Eu nu puteam respira.
— Toate aceste dovezi au fost depuse la notar și la poliție, pentru a fi deschise în cazul morții mele suspecte.
Acum nimeni nu mai murmura.
Toată lumea îl privea pe Radu.
Fața lui devenise cenușie.
— Dacă citiți aceste rânduri — continua testamentul — înseamnă că ceva mi s-a întâmplat.
Am simțit lacrimile curgând fără să le pot opri.
— În acel caz — a citit avocatul — cer ca soțul meu să fie investigat imediat.
În acel moment, ușa bisericii s-a deschis din nou.
De data aceasta nu s-au auzit tocuri.
S-au auzit pași grei.
Doi polițiști au intrat.
Toată lumea s-a dat la o parte.
Radu s-a uitat în jur, panicat.
— Asta e o nebunie! a strigat el.
Dar unul dintre polițiști a scos cătușele.
— Radu Petrescu, sunteți reținut pentru suspiciune de violență domestică și moarte suspectă.
Femeia în roșu s-a retras câțiva pași.
Zâmbetul ei dispăruse complet.
Radu a încercat să protesteze, dar vocea îi tremura.
În timp ce era scos din biserică, toți oamenii îl priveau în tăcere.
Nu mai era ginerele perfect.
Era doar un om prins.
Am rămas singură lângă sicriu.
Am pus mâna pe lemnul rece.
— Ai fost mai puternică decât credeam, fata mea… am șoptit.
Pentru prima dată de când murise Lucia, am simțit că adevărul ieșise la lumină.
Și că, în sfârșit, dreptatea începuse să respire.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
