Nimeni nu a mai scos un sunet.
Judecătorul a lăsat ciocănelul jos, instinctiv. Grefiera se uita când la mama mea, când la Radu, de parcă ar fi asistat la un accident inevitabil.
— Doamnă… a început judecătorul, ezitând.
— Avocata Elena Dumitrescu, a spus mama, fără să ridice vocea. Reprezint-o pe fiica mea.
Un murmur a străbătut sala.
Numele ei nu era doar cunoscut. Era legendar.
Femeia care pusese la pământ politicieni, afaceriști, judecători corupți. Femeia care nu pierduse niciodată un proces mare.
Radu a înghițit în sec.
— Doamnă judecător, a continuat mama, îmi cer scuze pentru intrarea abruptă. Traficul din București e nemilos. Dar cred că instanța ar fi de acord că acest caz abia începe.
Victor Ionescu s-a ridicat brusc.
— Onorată instanță, asta este o încercare de intimidare!
Mama mea s-a întors lent spre el.
— Domnule Ionescu, lăsați teatrul. Știți foarte bine că sunteți depășit.
L-a privit fix.
— Sau preferați să discutăm despre conturile din Cipru ale clientului dumneavoastră? Sau despre firma trecută pe numele mătușii din Buzău?
Radu s-a ridicat în picioare.
— Ce prostii sunt astea?!
Mama a deschis o servietă. A scos un teanc gros de documente.
— Dovezi. Transferuri. Contracte fictive. Tentativă clară de ascundere a bunurilor comune.
Le-a așezat pe masă, una câte una.
Fiecare hârtie era ca o lovitură.
— În plus, a continuat ea, conturile fiicei mele au fost blocate ilegal. Avem dovezi. Avem martori. Avem și o plângere penală pregătită.
Judecătorul s-a aplecat peste documente, din ce în ce mai palid.
— Ședința se suspendă, a spus el rapid. Vom relua după analizarea probelor.
— Nu, a spus mama calm. Nu se suspendă.
Sala a încremenit.
— Cerem instituirea imediată a sechestrului pe bunurile domnului Popescu. Acum.
Judecătorul a clipit des.
— Cererea este… justificată.
Radu s-a prăbușit pe scaun.
Costumul lui scump nu mai părea așa strălucitor.
Zâmbetul lui dispăruse complet.
Pentru prima dată, nu mai avea control.
M-am uitat la mama. Nu o mai văzusem așa de ani de zile. Calmă. Sigură. De neclintit.
După ședință, pe hol, Radu a încercat să se apropie de mine.
— Maria… putem vorbi…
Mama s-a pus între noi.
— Tot ce aveai de spus trebuia spus mai demult.
Procesul nu a mai durat mult.
Am primit partea mea corectă.
Casa. Economiile. Și, mai ales, liniștea.
Radu a rămas cu reputația făcută praf și cu anchete pe cap.
Avocatul lui a dispărut din peisaj.
Într-o seară, stăteam cu mama la masă, în bucătăria ei veche, cu mușama și miros de mâncare gătită.
— De ce ai venit acum? am întrebat.
A zâmbit.
— Pentru că trebuia să înveți că nu ești niciodată singură. Și că uneori, când cineva crede că ești slabă… e momentul perfect să-i arăți cine ești cu adevărat.
Și avea dreptate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
