Pe ecran, mama stătea pe canapeaua din sufragerie. În spatele ei se vedea biblioteca veche și mileul pus de bunica pe televizor. Părea obosită. Avea cearcăne adânci și ochii roșii de plâns.
„Dacă vezi asta, înseamnă că nu m-am mai întors…”
Vocea i se frângea.
M-am așezat pe marginea patului. Genunchii îmi tremurau.
„Am făcut o greșeală. O greșeală mare. Am avut încredere în cine nu trebuia.”
Respira greu, de parcă fiecare cuvânt o durea.
A povestit că tata, înainte să moară, luase un împrumut mare – aproape 50.000 de lei – de la un om periculos. Nu de la bancă. Nu cu acte clare. O hârtie cu datorie, semnată în grabă, din disperare.
După ce tata a murit, datoria a rămas.
Iar dobânda creștea.
„Am încercat să plătesc. Am lucrat zi și noapte. Dar nu era niciodată suficient.”
În ultimele săptămâni, omul acela o suna zilnic. O amenința. Spunea că, dacă nu plătește, o să ia „ce are mai de preț”.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
„Nu pot să te las să pățești ceva din cauza mea”, a spus ea, uitându-se direct în cameră. „Așa că am făcut singurul lucru pe care l-am putut face.”
Planul ei era să plece din țară, la muncă, cu acte false, printr-un intermediar. Să câștige bani rapid și să trimită totul înapoi, să stingă datoria.
„Te las la tanti Mariana. Ea te iubește. Are grijă de tine. E singura persoană în care am încredere.”
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
„Dacă nu mă mai întorc… să știi că te-am iubit în fiecare secundă.”
Imaginea s-a întrerupt pentru o clipă. Apoi a revenit.
De data asta părea speriată.
„Cred că m-au găsit. Dacă se întâmplă ceva, în pivniță, în spatele peretelui, e plicul. Actele. Dovada datoriei. Numele lor.”
Ecranul s-a făcut negru.
Am rămas nemișcată.
Apoi mi-am amintit.
Peretele.
Am fugit din nou în pivniță. În spatele locului unde fusese caseta, mai era ceva. Un plic îngălbenit.
Înăuntru erau copii după acea hârtie cu datorie, nume, semnături, și un carnețel cu însemnări. Plăți făcute. Sume. Amenințări notate cu pix roșu.
Numele bărbatului mi-era cunoscut.
Era un „om de afaceri” local. Respectat. Sponsor la biserică. Cu afișe prin oraș la fiecare campanie electorală.
Dar mama notase tot.
Cu date.
Cu sume.
Cu detalii.
Am dus totul la poliție.
De data asta, lucrurile erau diferite. Erau probe. Erau înregistrări ale apelurilor pe care mama le menționase. Alte victime au început să vorbească.
Ancheta a durat aproape un an.
Omul acela a fost arestat pentru cămătărie, șantaj și dispariții suspecte.
Nu mi-au găsit mama.
Dar au descoperit că nu plecase niciodată din țară.
Mașina fusese dezmembrată la un service din apropiere, la ordinul lui.
Într-o dimineață de toamnă, am fost chemată pentru identificare.
A fost cel mai greu moment din viața mea.
Dar am știut.
După 35 de ani, am avut, în sfârșit, adevărul.
Am organizat o înmormântare simplă, la cimitirul din oraș. Cu flori albe. Cu lumânări aprinse. Cu colivă și oameni care au început, în sfârșit, să șoptească adevărul, nu zvonuri.
Tanti Mariana a stat lângă mine tot timpul. M-a ținut de mână.
„Mama ta a fost o femeie bună”, mi-a spus.
Și pentru prima dată, n-am mai simțit golul acela.
Am vândut casa.
Cu banii obținuți, am deschis un mic cabinet de consiliere pentru femei aflate în situații abuzive. Gratuit. În memoria ei.
Pe perete, într-o ramă simplă, stă o fotografie cu mama.
Iar dedesubt, o propoziție scrisă clar:
„Curajul unei mame poate schimba destine.”
Mama nu s-a mai întors niciodată.
Dar, într-un fel, m-a salvat oricum.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
