Amberlie Pennington-Foley, o fetiță de trei ani, din Noua Zeelandă, a murit după ce tatăl ei a căzut peste ea la locul de joacă, informează Mirror.
Tragedia a avut loc în luna august a anului trecut, însă abia acum a fost prezentat raportul medicului legist. Acesta a spus că decesul micuței a survenit din cauza unui “accident tragic”.
Amberlie Pennington-Foley a fost rănită fatal la locul de joacă, unde se afla alături de tatăl ei, Robert Foley, în Upper Hutt, Noua Zeelandă.
Potrivit raportului întocmit de legiști, aceasta a suferit “răni grave la cap și la gât, precum și leziuni cerebrale și ale măduvei spinării”.
Fetița se afla pe o roată denumită Inelul Supernova, în zona cea mai înaltă, în timp ce tatăl ei, aflat și el pe roată, o învârtea când într-un sens, când în altul. La un moment dat, bărbatul și-a pierdut echilibrul și, în timp ce încerca să sară de pe roată, a căzut peste fiica lui.
Micuța a rămas inertă, iar sângele îi curgea din nas și de la cap. Bărbatul a dus-o de urgență la o clinică din apropiere, iar medicii de acolo au chemat ambulanța. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, fetița a murit.
Decesul lui Amberlie nu se datorează vreunui defect al roții și nici nu există dovezi că tatăl ei ar fi operat-o într-o “manieră periculoasă sau nesăbuită”, conform anchetatorilor.
“Moartea lui Amberlie a fost un accident tragic în adevăratul sens al cuvântului. Nu aș fi surprins să aflu că mulți alți părinți au folosit Inelul Supernova cu copiii lor și nu a existat niciun incident grav”, a concluzionat legistul.