Tot mai mulți fermieri români se plâng că piețele autohtone au ajuns să fie controlate de așa-zișii samsari.
Autoritățile din Brașov vor să scape de samsarii din piețe. Ce reguli noi se instituie din iulie
Pentru a combate această problemă majoră, autoritățile dintr-un mare oraș din Transilvania au declanșat o ofensivă reală împotriva samsarilor, prin promovarea producători agricoli veritabili.
Astfel, începând cu luna iulie, odată cu atribuirea locurilor de vânzare în pieţe, producătorii vor trebui să îşi dea acordul pentru ca angajaţii Serviciului de administrare pieţe să poată verifica, la faţa locului, o serie de informații esențiale.
Fiecare comerciant va trebui să prezinte suprafeţele de teren pe care cultivă legumele şi fructele, cantităţile obţinute, iar în cazul produselor lactate, numărul de animale pe care le deţin.
În plus, toate documentele vor fi verificate în original, pentru a nu putea fi contrafăcute, scrie publicația Bună Ziua Brașov.
”În cazul în care se constată că produsele comercializate nu au fost recoltate de pe proprietatea celui care le vinde sau calitatea produselor nu este conformă, aceştia, pe lângă amendă, îşi vor pierde şi dreptul de a vinde în pieţele publice din Braşov”, notează sursa citată.
În plus, și nivelul pesticidelor din fructe sau legume va fi controlat de inspectorii statului.
Mai exact, angajaţii Serviciului de Pieţe vor verifica, prin sondaj, cu ajutorul unor sisteme de testare electronice, cantitatea de pesticide din produsele comercializate. În cazul celor în care se constată cantităţi mai mari decât cele legale, mostrele vor fi trimise la laboratoare specializate ale ANSVSA.
Tot din una iulie, conform noului regulament, modul de stabilire a locurilor de vânzare se va face raportat la suprafaţa de teren/anvergura exploataţiei deţinute şi la cantitatea de produse obţinută.
Administratorii piețelor vor stabili o metodologie de calcul a acestor cantităţi, pentru a elimina posibilitatea celor care deţin suprafeţe de câteva sute de metri de teren să poată vinde tone de produse, de toate tipurile, pentru că deţin un certificat de producător eliberat de primăria unde se află terenul fără a ţine cont de cantităţile şi tipurile de produse care pot fi cultivate.
Comercianții trebuie să știe că toate produsele comercializate trebuie să fie obţinute în exploataţia proprie, dar pot fi comercializate şi preparate din legume şi fructe, cu condiţia ca ingredientele/materiile prime să fie tot din producţia proprie, iar manopera să aparţină tot producătorului.
”O altă prevedere nouă este cea referitoare la asigurarea datelor privind autenticitatea produselor comercializate.
Conform actului normativ, au prioritate la ocuparea locurilor de vânzare cei care vor pune la dispoziţia administraţiei pieţelor datele despre autenticitatea produselor, în vederea informării publicului larg”, mai notează sursa citată.