Prof. dr. Vlad Ciurea explică beneficiile unei alimentații curate pentru întregul organism nu numai pentru creier.
Cunoscutul neurochirurg susține că atunci când mâncăm prea mult avem nevoie de odihnă, lucru care ne face să nu mai fim atât de productivi.
”Toate posturile sunt o purificare, regimurile cum ar fi fastingul (post intermitent) recomandăm. Noi doctorii recomandăm pacienților după o operație să țină regim. Regimul din post face foarte bine organismului.
Mâncarea are toxine și să ne purificăm în spirit, vorbă și în mâncare. E bine să ținem post măcar miercurea și vinerea. Recomand să mâncăm alimente mai ușoare, să renunțăm din când în când la carne și la preparate grele” a spus Vlad Ciurea la Antena 3.
”În limbajul nostru se spune ”big belly no brain”, pâinea se umflă în burtă și nu mai poți să gândești. Populațiile sudice din Europa au siestă, nu poți să îi condamni pentru că trăiesc foarte bine.
Trebuie să avem o alimentație bună, corectă și cât mai multă apă. Pledez pentru multă apă și mai ales pentru apă alcalină, contează foarte mult pentru că schimbă PH-ul. Contează aerul curat, raza de lumină, rugăciunea, alimentația ușoară, contează gândirea optimistă” a mai adăugat medicul.
Vlad Ciurea: cât contează gândirea optimistă
Totul în creierul nostru se desfășoară între cei doi poli: optimism și pesimism. Prin structura noastră noi trebuie să influențăm ce gândim, mai ales în această săptămână sfântă, să gândim cât mai optimist, optimist în totalitate, să ne apropiem de cei din familie, de cei dragi și să ajutăm.