Are multe amintiri de neuitat, dar niciunele dintre ele nu au parfumul celor din copilăria ei.
Roxana Ciuhulescu retrăieşte şi acum magia primului contact cu şcoala. “Prima mea zi de şcoală este trecută la capitolul „amintiri de neuitat”.
Încă de la 5 ani, tata îmi spunea „pe tine ca să te duc la şcoală, va trebui să te potcovesc”. Ştiam de prin basme ce înseamnă, iar în căpşorul meu mic mă gândeam că odată „potcovită” toată lumea va ştii când păşesc şi se va uita la mine. După ce că eram înaltă şi nu puteam trece neobservată acum faceam şi zgomot. GROAZNIC!
Îmi şi imaginam scena. Teama de şcoală ajunsese să fie aşa de mare încât, mă lăsa fără aer”, povesteşte Roxana.
A venit şi ziua mult invocată. “Nu eram potcovită, dar m-am făcut remarcată pe loc.
În careu, învăţătoarea m-a trimis la clasa a 3-a, eram cu un cap mai înaltă ca ceilalţi.
Când a fost să intrăm în clase, toţi copiii au intrat cu părinţii. Mie mi-a fost ruşine, mi se părea că ai mei, de fapt noi toţi, suntem prea înalţi şi i-am rugat să stea pe hol. Au rămas.
Îmi amintesc că tata mi-a cumpărat abecedarul, mama mi-a luat uniforma. În plus, eram tunsă scurt, aşa că nu am înţeles rostul şi am urât cu toată fiinţa mea „cordelutza”. De pampoane nici nu mai vorbesc. Exclus să pun aşa ceva pe cap.
A doua zi dimineaţa, când tata m-a trezit să mă ducă la şcoala, i-am zis: “păi n-am fost ieri?”
Fraza asta a rămas celebră în familie. Peste ani, de câte ori cineva din neam avea de făcut un drum neplăcut, oriunde, ea era reamintită şi declanşa hohote de râs.
Cam asta este la mine cu prima zi de şcoală.
Mult succes copii şi părinţi. Să avem un an mai bun, cu ore susţinute în clase!”