A început emisiunea ”Burlacul”, însă una dintre concurente a pășit, putem spune, și cu stângul și cu dreptul. Și asta pentru că înainte de a-l cunoaște pe Andi Constantin, blonda a fost implicată într-un grav accident rutier de mașină, din care a ieșit puțin lovită. Însă, ulterior, norocul i-a surâns, căci a avut parte de prima întâlnire cu ”Burlacul”.
A început emisiunea ”Burlacul”, astfel că și-au făcut apariția 25 de pretendente la inima lui Andi Constantin, cel care își va putea găsi sau nu viitoarea mireasă până la finalul show-ului, prin alegerile, transformate în decizii, pe care le face la sfârșitul fiecărui episod.
Rodica Budurcă, implicată într-un accident rutier înainte de-al cunoaște pe ”Burlacul”
Însă, pentru una dintre tinerele cele 25 de fete, participarea în cadrul emisiunii a venit cu un mare ghinion. La 24 de ani, șoferiță pasionată, Rodica Budurcă, căci despre ea este vorba, a avut parte de un accident rutier ce i-a pus viața în pericol.
Blonda, studentă la Medicină, se laudă deja cu o viață trăită pe picior mare, având și propria afacere, un salon de înfrumusețare, însă acum pare că norocul a părăsit-o, cel puțin pentru moment.
Însă, chiar dacă s-a făcut bolidul de lux zob, iar ea s-a ales cu mici probleme, pe Rodica, femeia care se împarte cu brio între viața profesională și Facultatea de Medicină, nimeni și nimic nu a împiedicat-o să ajungă în fața lui Andi Constantin. În ciuda faptului că în urma impactului a ajuns pe mâna medicilor, fiind diagnosticată cu o contuzie ușoară.
”Am avut noroc de la Dumnezeu. Gardul era din fier, imediat s-a dărâmat, dar dacă intram în stâlp, acolo rămâneam. Am spus că putea să fie și mai rău. Puteam să nu mai fiu azi aici. Am sunat-o pe mama imediat după accident. Mi-a spus să mă adun. Mi-a zis să nu mă întorc acasă, ci să mă adun și să merg mai departe”, a spus Rodica Budurcă în cadrul emisiunii ”Burlacul”.
Dar, chiar și așa, blonda, ghinionistă în trafic, a fost cea care s-a ales cu prima întâlnire în compania ”Burlacului”, atrăgându-i imediat privirea.