Intra direct în inima problemei… fără ca nimeni să știe că ea era șefa.
Mașina de poliție a pornit în fața lor, iar Mihai conducea în tăcere, cu mâinile tremurând ușor pe volan.
Andreea stătea în spate, cu spatele drept.
Nu mai privea pe geam.
Privea înainte.
Secția din comună era o clădire veche, cu tencuiala crăpată și cu un steag decolorat fluturând obosit. În curte, două autospeciale murdare și un câine legat lângă gard.
Tomi a coborât primul, sigur pe el.
— Hai, șoferule, jos!
Mihai a ieșit încet.
Andreea l-a urmat.
Înăuntru mirosea a fum de țigară și a cafea veche. Un agent tânăr a ridicat privirea de la birou, curios.
— Ce avem aici? a întrebat.
— Încă doi care cred că sunt mai deștepți decât legea, a spus Tomi, aruncând o privire disprețuitoare spre Andreea.
Au fost duși într-un birou mic.
Tomi a închis ușa și s-a așezat pe marginea mesei.
— Ultima șansă. Două mii cinci sute de lei și plecați.
Mihai a înghițit greu.
— Domnule, nu am atâția bani…
Tomi s-a apropiat din nou de el.
Atunci, Andreea a scos telefonul.
Nu pentru a suna.
Ci pentru a deschide o aplicație securizată.
A apăsat un singur buton.
În următoarele zece minute, liniștea din secție a devenit apăsătoare.
Apoi s-au auzit frâne în curte.
Două mașini negre.
Din ele au coborât patru ofițeri de la control intern.
Agentul tânăr de la birou s-a ridicat brusc în picioare.
Ușa biroului s-a deschis fără să bată nimeni.
— Bună seara, doamnă chestor Popescu.
Tomi a încremenit.
Fața i s-a golit de culoare.
A privit când la ofițeri, când la Andreea.
— Doamnă… chestor?
Andreea s-a ridicat încet.
Nu a ridicat vocea.
— Sergent Tomi Dănescu, sunteți suspect de luare de mită, abuz în serviciu și intimidare.
Tomi a făcut un pas înapoi.
— E o neînțelegere…
— Nu. E un obicei, a spus ea calm. Și tocmai s-a terminat.
Ofițerii i-au pus cătușele.
În curte, câțiva localnici se opriseră la poartă. Se uitau fără să spună nimic.
Mihai stătea lângă mașină, încă nevenindu-i să creadă.
Andreea s-a apropiat de el.
— Îmi pare rău că a trebuit să treceți prin asta.
— Doamnă… eu… nici nu știu ce să spun.
— Spuneți doar adevărul. Atât.
În zilele următoare, ancheta a scos la iveală ani întregi de șpăgi. Sume mici, de la oameni simpli. O mie de lei de la un curier. Cinci sute de la o mamă grăbită. Două mii de la un transportator.
Bani luați din frică.
Tomi a fost destituit și trimis în judecată.
Secția a fost reorganizată.
Iar pe drumul acela, pentru prima dată după mult timp, mașinile au început să circule fără să mai încetinească din teamă.
În ziua nunții, Andreea a ajuns în sat fără escortă.
Fratele ei a întâmpinat-o în poartă, cu zâmbet larg.
— Ai ajuns cu bine?
Ea a zâmbit.
— Da. Cu bine.
Nu le-a spus tuturor ce făcuse.
Nu era nevoie.
Pentru că uneori, cea mai mare putere nu stă în uniformă.
Stă în curajul de a intra singur într-un loc stricat… și de a-l lăsa mai drept decât l-ai găsit.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
