Bătrânul i-a făcut semn Elisei să-l urmeze, mergând încet pe o alee pietruită. Satul părea cufundat într-o liniște adâncă, dar în sufletul ei se trezea o forță nouă. Era aproape. Era cu un pas mai aproape de salvarea mamei sale.
Ajunsă în fața unei case simple, cu obloane albastre și o grădină îngrijită, bătrânul a bătut în ușă de trei ori.
— Dom’ doctor! Aveți vizitatori!
După câteva clipe, ușa s-a deschis.
Un bărbat în jur de cincizeci de ani, înalt, cu părul încă bogat, ușor grizonat la tâmple, a apărut în prag. Ochii lui căprui, obosiți, s-au fixat pe fată. Iar când a rostit „Elisa?”, vocea lui a fost aproape o șoaptă.
Ea a izbucnit în plâns și i-a întins hârtia împăturită pe care mama ei o scrisese.
David a luat-o cu mâinile tremurânde, o deschise și citi. În colțul paginii era o singură propoziție scrisă de mână:
„Dacă o vei întâlni, înseamnă că m-ai iertat.” — Clara.
Lacrimi i s-au adunat în ochi.
— Unde e ea acum? a întrebat, cu glasul frânt.
— În comă. De aproape trei luni. Nimeni nu-mi spune nimic clar. Dar eu știu că acel om, Victor, vrea să-i ia tot. Și cred că… vrea să o lase să moară.
Fără alte întrebări, David și-a pus geaca pe umeri, a închis ușa casei și i-a spus:
— Hai. Nu mai e timp de pierdut.
Câteva zile mai târziu, în salonul privat al clinicii, doctorii o priveau pe Clara uimiți. De când venise noul specialist, David Savu, situația se schimbase complet. Examinări atente, tratamente noi, o abordare complet diferită. Fără grabă, fără resemnare.
David nu stătea niciodată departe de patul Clarei. Îi vorbea ore întregi, îi spunea povești din tinerețe, despre cum o visase în toți anii în care nu și-a găsit locul, despre Elisa și despre curajul ei.
Fata îi era acum ca o punte vie între trecut și viitor.
Și într-o dimineață, în timp ce o rază de soare intra pe geamul camerei, Clara a clipit. Apoi din nou. Și… și-a mișcat degetele.
— Mamă? — Elisa a sărit în picioare.
David a simțit cum inima i se oprește pentru o secundă. Clara deschise ochii.
— Elisa… David?
— Da, iubita mea… suntem aici. Te-am așteptat.
Trei luni mai târziu, Clara mergea sprijinită de brațul lui David prin grădina clinicii. Se recupera încet, dar sigur.
Victor fusese arestat. O anchetă pornită dintr-un pont anonim (venit de la Elisa, cu dovezi clare) scosese la iveală fraude, deturnare de fonduri, ba chiar și dovezi indirecte privind accidentul.
Clara și-a reluat firma, cu sprijinul echipei. Elisa a dat admiterea la Drept. Iar David… a rămas. De data asta, pentru totdeauna.
Într-o seară, când soarele apunea blând peste oraș, David a luat mâna Clarei în a lui și i-a spus:
— M-ai iertat, într-adevăr?
— Nu… — a zâmbit ea. — Te-am iubit mai mult decât te-am putut ierta. Și acum suntem din nou acasă.
Elisa i-a privit pe amândoi. În sfârșit, viața era din nou întreagă.
