— Da, tatăl tău a făcut totul din dragoste pentru noi — spuse Igor cu voce încetinită, încercând să adauge greutate momentului.
Svetlana zâmbi, dar nu un zâmbet trist. Un zâmbet de înțelegere. Știa că dragostea tatălui ei fusese reală, iar efortul lui, un testament pentru familia lor. Și tocmai asta îi dădea putere să spună lucrurilor pe nume.
— Igor, ascultă-mă — spuse ea cu calm. — Am crescut un băiat, am trecut împreună prin ani de bucurii și provocări. Dar acum, fiecare are drumul său. Eu rămân aici, pentru că acesta este căminul meu. Tu vei găsi altul. Nu e nevoie să fie mai mare, nu e nevoie să fie perfect. Important e să fie al tău.
El oftă și își trase scaunul mai aproape de masă, dar Svetlana nu se clinti. Se simțea liberă, dar nu singură; puterea venea din rădăcini adânci: familia, amintirile, tradițiile lor. Din bucătăria plină de miros de pâine proaspătă și ceai de mentă, se simțea viața reală, iar zgomotul orașului de afară nu părea decât un fundal.
— Și dacă mă răzgândesc? — întreba el. Vocea lui era mai slabă acum.
— Nu te vei răzgândi — răspunse ea ferm. — Pentru că știi că orice întoarcere nu ar fi cinstită. Ne-am trăit viețile împreună, dar acum e timpul să fim sinceri cu noi. Așa cum bunicii mei obișnuiau să spună: „Omul care respectă rădăcinile sale își va găsi drumul înainte”.
Ea ridică privirea spre fereastra larg deschisă și văzu copiii alergând cu ghiozdanele, părinții grăbiți, vântul care adia peste frunzele galbene ale toamnei. Viața nu așteaptă pe nimeni. Și, deși despărțirea era dureroasă, ea simțea că tocmai aici începe adevărata ei libertate.
— Înțeleg — murmura Igor, lăsând capul în mâini. — Poate că ai dreptate.
Svetlana se întoarse spre el, ochii ei blânzi, dar fermi:
— Începem fiecare de la zero. Tu îți vei găsi liniștea, iar eu a mea. Și, cine știe, poate ne vom regăsi mai buni, mai împăcați, dar separat.
În acea dimineață, liniștea bucătăriei nu mai era tristă, ci plină de promisiunea unui nou început. Svetlana își puse șorțul, aprinse aragazul, și începu să pregătească masa de prânz, știind că fiecare gest simplu, fiecare tăietură de legume, reprezenta mai mult decât hrană: reprezenta libertate, curaj și renaștere.
Și, privind pe fereastră, simți că viața, cu toate rădăcinile ei românești — tradițiile, amintirile, familia — continua să curgă, iar ea era gata să-i dea fiecărui nou început întreaga ei inimă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
