— Felicitări.
Andreea a rămas țeapănă.
Radu a făcut un pas brusc înainte, cu vocea groasă:
— Elena! Ce fel de joc e ăsta?
Nu l-am privit.
Am tras dosarul spre mine.
Toate privirile s-au așezat pe el.
Mi-am pus degetele pe copertă, am zâmbit și am spus încet:
— Stai liniștit.
— Partea bună… abia acum începe.
Am deschis dosarul.
Prima foaie a alunecat în afară.
Și în clipa în care Radu a citit titlul scris cu litere mari…
i s-a scurs tot sângele din față.
A bâlbâit:
— Nu… nu se poate…
Toată familia s-a aplecat să vadă.
Soacra a șoptit:
— Ce-i asta…?
Am ridicat privirea, l-am fixat și am spus încet:
— Radu… vrei să le explici tu primul…?
— Sau preferi să citesc eu cu voce tare?
Sau preferi să citesc eu cu voce tare?
Tăcerea s-a așternut peste sufragerie ca o pătură grea.
Radu înghițea în sec, dar nu ieșea niciun cuvânt.
Am ridicat foaia și am citit clar, răspicat:
— „Rezultat spermogramă. Diagnostic: infertilitate severă. Șanse naturale de concepție: aproape inexistente.”
Soacra a făcut un pas înapoi, ca și cum ar fi lovit-o cineva.
— Cum adică…?
Radu a început să dea din cap.
— Nu e adevărat. E vechi. Nu e…
Am ridicat a doua foaie.
— Analize repetate. Două clinici diferite. București și Cluj. Același rezultat.
Andreea s-a prins de marginea mesei.
— Dar… dar eu sunt însărcinată…
Am întors capul spre ea.
— Atunci ar fi bine să te întrebi cu cine.
Cuvintele au căzut greu. Definitiv.
Unchiul care mereu „dădea lecții” a rămas fără glas.
Sora lui Radu a dus mâna la gură.
Radu transpira. Nu de rușine.
De frică.
Pentru că asta nu era o ceartă conjugală. Nu era o scenă de gelozie.
Era adevărul, negru pe alb.
M-am apropiat de el.
— Cinci ani, Radu.
Vocea nu-mi tremura.
— Cinci ani în care m-ai lăsat să cred că eu sunt problema. Că eu sunt „defectă”. Că eu trebuie să merg la doctor, la tratamente, la injecții, la analize de zeci de milioane de lei.
Soacra s-a uitat la el.
— Radu…?
El a încercat să vorbească.
— Eu… voiam doar…
— Să ce? am întrebat.
— Să-ți protejezi orgoliul?
Am simțit cum ceva din mine se eliberează. Ca un nod desfăcut după ani întregi.
— Știai rezultatul de trei ani, Radu. L-am găsit în e-mail. Ascuns. Parolat.
Camera s-a umplut de respirații tăiate.
— Și ai preferat să mă lași pe mine să port rușinea. Să mă fac mică la mesele de Crăciun. Să suport glume. Să văd cum mama ta mă privește cu milă.
Soacra a început să plângă încet.
Andreea părea că nu mai înțelege nimic.
— Eu… el mi-a spus că soția lui nu poate avea copii…
Am zâmbit amar.
— Exact asta ți-a spus și ție?
Radu a încercat să se apropie de mine.
— Elena, putem vorbi între noi. Nu așa…
Am făcut un pas înapoi.
— Ba exact așa.
M-am întors spre Andreea.
— Dacă ești însărcinată, copilul nu e al lui.
Fata a început să tremure.
— El mi-a promis că divorțează… că o să avem o familie…
Cuvântul „familie” a răsunat ironic în casa noastră.
Radu s-a prăbușit pe canapea.
Pentru prima dată, nu mai părea stăpân pe nimic.
Doar un bărbat mic, prins în propria minciună.
Am închis dosarul.
— Eu am depus deja actele de divorț.
Toți au ridicat capul.
— Și mâine mă mut.
Am scos din geantă o cheie și am pus-o pe masă.
— Apartamentul e pe numele meu. L-am cumpărat din banii mei. Ratele sunt plătite la zi.
Radu m-a privit speriat.
— Ce înseamnă asta?
L-am privit calm.
— Înseamnă că tu pleci.
Nimeni n-a mai spus nimic.
Pentru prima dată, în casa aceea, eu nu mai eram femeia „cuminte”.
Eram femeia care știa adevărul.
Am luat geanta de pe scaun.
M-am oprit în dreptul ușii.
M-am întors o singură dată.
Radu stătea cu capul în mâini.
Familia lui evita să-l privească.
Andreea plângea în tăcere.
— Partea bună, Radu, am spus liniștit, e că de azi înainte nu mai trebuie să minți pe nimeni.
Am deschis ușa.
Aerul rece de seară mi-a atins fața.
Pentru prima dată în cinci ani, am simțit că pot respira.
Și am plecat fără să mă uit înapoi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
