Am privit în jur. Liniște. Doar zgomotul ușor al paharelor și câteva priviri curioase care se ascundeau după zâmbete false. El mă privea batjocoritor, sigur că n-o să am curajul să deschid gura.
Dar am deschis-o. Cu vocea tremurândă, dar limpede.
— Știi, Mihai, ai dreptate. O căsnicie e o investiție. Doar că eu am investit totul — timpul meu, tinerețea mea, sănătatea mea, dragostea mea. Iar tu… tu ai investit doar mândria ta.
O rumoare a străbătut sala. Cineva a tușit stânjenit. El s-a înroșit, dar a încercat să râdă, să dea totul pe glumă.
— Iar acum, draga mea, ne ții lecții de morală?
Am inspirat adânc și am continuat:
— Nu. Țin doar o lecție despre respect. Pe care tu ai uitat-o de mult.
Am luat paharul din fața mea și l-am ridicat.
— Pentru toate femeile care tac atunci când sunt umilite. Să înțeleagă că tăcerea nu e aur, e lanț. Iar eu azi mi-l dau jos.
Am lăsat paharul jos și m-am îndreptat spre ieșire. L-am auzit cum mă strigă, dar de data asta nu m-am mai întors.
A doua zi, m-am trezit devreme. Casa era goală. Mi-am făcut o cafea și m-am uitat la mine în oglindă. Păream obosită, dar altfel… mai vie. În sfârșit, fără frică.
Am deschis laptopul și am început să scriu. O listă simplă, dar grea: „Ce vreau eu, nu ce vrea el.” Am început cu lucrurile mărunte — să mă înscriu la cursul de contabilitate pe care îl amânam de ani, să-mi caut o slujbă decentă, să nu mai cer bani pentru orice nevoie, să învăț să merg singură.
Primele săptămâni au fost grele. Aveam puțini bani, doar câteva sute de lei puse deoparte. Dar aveam liniște. Și, pentru prima dată, sentimentul că fiecare pas îmi aparține.
Mihai a încercat să mă caute. A apărut la ușă cu flori, cu scuze. Dar nu mai eram femeia care-l aștepta să-și schimbe tonul.
— Nu mai e nimic de reparat, i-am spus. Doar de învățat.
L-am privit cum pleacă, cum se urcă în mașina lui scumpă și dispare. Am simțit un gol în stomac, dar și o ușurare pe care n-o pot descrie.
Timpul a trecut. Mi-am găsit un loc de muncă la un birou mic de contabilitate. Nu câștigam mult — vreo 3.000 de lei pe lună — dar era tot al meu. Fiecare leu câștigat avea gust de libertate.
Seara, când veneam acasă, aprindeam o lumânare, puneam o cană de ceai și zâmbeam. În tăcerea aceea caldă, învățam cine sunt.
Uneori, femeile nu au nevoie de un erou. Doar de curajul de a pleca atunci când sunt tratate ca un decor.
Și, într-o zi, la o întâlnire cu foști colegi de-ai lui Mihai, una dintre soțiile lor s-a apropiat de mine și mi-a spus:
— Țin minte seara aceea… ai fost incredibilă. Ai schimbat ceva în multe dintre noi.
Am zâmbit. Poate că da. Poate că schimbarea nu începe cu bărbații, ci cu femeile care aleg să nu mai tacă.
Și, pentru prima dată după mulți ani, am simțit că sunt cu adevărat… liberă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
