Tatăl meu, Ion Popescu, a mai făcut un pas în față. Nu a ridicat vocea. N-a fost nevoie. Prezența lui umplea salonul mai puternic decât orice țipăt.
— Da — a spus calm. — Fiica mea. Și copilul ei.
Larisa a încercat să spună ceva, dar cuvintele i-au murit pe buze. Se uita când la mine, când la el, de parcă abia acum făcea legătura. Numele Popescu nu-i spusese nimic până atunci. Dar tatăl meu nu era un om oarecare.
Ion Popescu era cunoscut în tot județul. Fost procuror, apoi avocat de temut. Omul care dărâmase rețele, care nu se lăsase intimidat niciodată. Un om care nu ierta când cineva îi atingea familia.
— Paza e pe drum — a spus una dintre asistente, cu vocea strânsă.
— Foarte bine — a răspuns tata, fără să-și ia ochii de la Larisa. — Pentru că ce ați făcut aici e infracțiune. Agresiune. Într-un spital. Asupra unei femei însărcinate.
Larisa a încercat să pară sigură pe ea.
— Nu știți cu cine vorbiți… a mormăit.
Tata a zâmbit rece.
— Ba știu. O femeie disperată, care crede că violența rezolvă ceva. Vă asigur că nu rezolvă nimic.
Când au intrat agenții de pază, Larisa deja tremura. A fost escortată afară, protestând slab. În urma ei, salonul a rămas tăcut, ca după o furtună.
Tata s-a apropiat de mine și mi-a luat mâna.
— Ești bine? Copilul?
Lacrimile mi-au curs fără să le pot opri.
— Mi-a fost frică, tată…
— Știu — a spus el încet. — Dar acum sunt aici.
Medicul a venit imediat. Ecografia a arătat că bebelușul era bine. Inima bătea puternic. Am simțit cum tensiunea din mine începe, în sfârșit, să se topească.
După ce lucrurile s-au liniștit, tata s-a așezat pe scaunul de lângă pat.
— Radu știe ce s-a întâmplat?
Am clătinat din cap.
— Nu. Și nici nu cred că i-ar păsa.
Tata a oftat adânc.
— O să-i pese. Pentru că de acum înainte, lucrurile se fac corect.
Și le-a făcut.
În zilele următoare, Radu a fost chemat la poliție. Plângere oficială. Martori. Cameră de supraveghere. Larisa a primit ordin de restricție. Proces penal.
Dar nu s-a oprit aici.
Tata a scos la iveală și cealaltă față a lui Radu. Conturi ascunse. Bani mutați. Datorii. Contracte dubioase. Afaceri făcute pe numele meu, fără știrea mea.
Divorțul a fost rapid. Clar. Fără negocieri murdare. Am păstrat apartamentul. Pensie alimentară stabilită legal. Totul pe hârtie, totul corect.
Când s-a născut fiica mea, Maria, tata era acolo. Mi-a strâns mâna, la fel ca atunci, în salon.
— Ai fost curajoasă — mi-a spus. — Și o să fii o mamă bună.
Astăzi nu mai tremur când aud uși trântindu-se. Nu mai tresar la pași pe hol. Am învățat ceva important: că uneori, puterea nu înseamnă să lupți singur.
Înseamnă să știi cine îți stă în spate.
Iar eu n-am fost niciodată, de fapt, singură.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
