.Cuvintele lui fuseseră clare și înfiorătoare:
„Nu vă întoarceți spre bucătărie. Urmăriți doar instrucțiunile mele. Persoana cu care urmați să vă întâlniți în seara asta… nu este cine pretinde că este. Este căutat internațional. E înarmat. Și e deja aici.”
Fusesem convinsă că rezervarea fusese o surpriză de la logodnicul meu, care urma să sosească mai târziu. Dar acel bărbat din costum știa detalii despre mine pe care nu le împărtășisem cu nimeni. Știa ce rochie voi purta, unde urma să mă așez, chiar și că aveam intoleranță la crustacee. Și, cel mai straniu, îmi știa numele întreg.
Când am ieșit în stradă, mâinile îmi tremurau. Am format 112. Le-am spus unde mă aflu și că e posibil să fie o amenințare în restaurant. Nici nu apucasem să închid bine telefonul, când două mașini neinscripționate au oprit în fața localului. Bărbatul în costum deja plecase – dispăruse ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo.
Poliția a intervenit în tăcere, cu profesionalism. Câteva minute mai târziu, doi ofițeri au ieșit cu un bărbat încătușat, pe care îl recunoscusem vag: fusese la două mese în spatele meu, citea un meniu cu ochelari subțiri și părea… banal. Prea banal.
Mi-au spus că era, într-adevăr, urmărit de Interpol pentru fapte de trafic de persoane și fraudă internațională. Fusese „pescuit” din rândul femeilor singure care făceau rezervări de lux, și urma să mă abordeze sub o identitate falsă, ca parte a unei rețele.
— „Dar… cine era celălalt bărbat?” am întrebat polițistul.
Ofițerul a ridicat din umeri.
— „Ce bărbat? Singura persoană care a sunat la poliție sunteți dumneavoastră.”
L-am descris, am spus cum era îmbrăcat, cum vorbea, tot. Dar nimeni nu părea să-l fi văzut. Nici camerele de supraveghere nu îl înregistraseră.
Tot ce știu e că, într-o seară în care totul trebuia să fie perfect, un străin mi-a salvat viața… și a dispărut ca o umbră. N-am aflat niciodată cine era.
Dar începând cu acea seară, de câte ori văd un bărbat în costum pe stradă, inima mi se oprește o clipă. Și mă întreb: oare el să fi fost?
