Informații zi de zi

Un pensionar din Bihor a început o afacere pe baza unor rețete moștenite de la bunici… și face totul fără ajutor. O sticluţă de 250 de mililitri costă 18 lei. Dar e tare sănătos, e singurul care face asta:

Teodor Tincău, un bărbat din Bihor, face, la Girișu de Criș, uleiuri din in, muştar, varză, dovleac, floarea soarelui şi susan, pe care l-a aclimatizat, în premieră.

Bihoreanul Teodor Tincău susține că are propria soluţie într-o lume obsedată de medicamentul universal, cât mai natural, mai puţin chimicalizat. El este singurul bihorean care face uleiuri presate la rece, într-un lanţ de producţie închis.

Pensionar, în vârstă de 62 de ani, bărbatul, scrie Bihoreanul, a început producţia de uleiuri presate la rece dintr-o tradiţie a familiei.

„Bunicii mei au avut presă de ulei. Tata m-a învăţat cum se fac uleiurile, iar în 2010 am început să produc şi să vin cu ele în piaţă la Oradea”, povesteşte bărbatul.
El produce şase feluri de uleiuri, toate mustind de substanţe nutritive.

„Uleiul din susan are cel mai mare conţinut de calciu, combătând osteoporoza, cel din in este plin de acizi graşi Omega 3, 6 şi 9, care previn bolile de inimă, iar cel din dovleac e bogat în vitamine şi minerale care reglează funcţionarea rinichilor”, a explicat el, doct, pentru sursa citată.
Pensionarul a aclimatizat la Giriş prima plantaţie de susan din zonă şi foloseşte seminţele uscate chiar de el.

„Anul acesta producţia va fi mai mică. A dat gheaţa şi a omorât plantele”, spune. În schimb, se aşteaptă la o producţie bună de dovleac, floarea soarelui şi varză. „Sunt unicul care face ulei de varză în Bihor. Se folosesc doar seminţele. Sunt foarte bogate în B-uri utile oamenilor stresaţi care vor să rămână calmi”.

„Bag mâna în foc pentru tot ce vând. Eu am semănat dovleacul, susanul şi inul, eu am recoltat, eu am ales sămânţa şi am presat uleiul… Dacă nu am sămânţă din producţia mea, prefer să nu fac nimic, că nu ştiu cum a fost tratată”, zice bărbatul, garantându-şi uleiurile artizanale.

„Uleiurile presate la rece sunt pline de vitamine şi minerale. Fiecare are efectul lui tămăduitor: uleiul de susan elimină crampele musculare, cel de dovleac distruge paraziţii, iar cel de muştar este elixir de frumuseţe, mai ales pentru păr”, explică bărbatul.
Pensionarul face totul de la A la Z, de la semănatul seminţelor până la obţinerea licorilor, ba oferă şi consultanţă despre modul de administrare.

Domnul Teodor îşi vinde produsele în pieţele din oraş şi în Băile Felix, iar o sticluţă de 250 de mililitri cu ulei de dovleac sau susan costă 18 lei. Cele din muştar, in sau susan fac 25 lei, pentru că se obţin mai greu, iar litrul de ulei din floarea soarelui este 8 lei, dublu faţă de cel rafinat din magazin.