Will Smith a primit o lovitură grea din partea Academiei Americane de Film, după incidentul de la Gala Premiilor Oscar în care l-a lovit pe Chris Rock pentru că făcuse o glumă la adresa soției sale. Actorul și-a aflat pedeapsa și a avut și o primă reacție cu privire la decizia Academiei Americane de Film.
Ce pedeapsă a primit Will Smith după incidentul de la Oscar
Academia Americană de Film îi interzice lui Will Smith să participe la Galele Premiilor Oscar pentru următorii 10 ani, adică până în 2032. Aceasta este decizia luată de către academie ca urmare a gestului făcut de actor la Gala din 28 martie 2022. Will Smith și-a aflat pedeapsa și a reacționat printr-un mesaj scurt. De altfel, actorul și-a exprimat scuzele imediat după incident, atât față de Chris Rock, cât și față de organizatori și cei prezenți în sală la Gala Premiilor Oscar.
Accept și respect decizia Academiei, a fost mesajul lui Will Smith.
Consiliul de administrație a decis că, pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 8 aprilie 2022, lui Will Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, inclusiv la premiile Academiei, este mesajul Academiei.
Printr-un comunicat, instituția a transmis că cea de-a 94-a ediție a premiilor Oscar trebuia să fie o celebrare a numeroaselor persoane din comunitate care au făcut o muncă incredibilă în ultimul an, dar că acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil și dăunător al lui Will Smith.
Chris Rock, lăudat pentru că și-a păstrat calmul
În comunicatul prin care a anunțat pedeapsa pentru Will Smith, Academia Americană de Film l-a lăudat pe Chris Rock pentru că a reușit să-și păstreze calmul în ciuda faptului că a fost lovit de către actor, chiar pe scenă, în văzul tuturor.
Și-a menținut calmul, deși a avut de înfruntat o situație extraordinară, a transmis Academia.
Totul s-a întâmplat ca urmare a unei glume pe care Rock a făcut-o la adresa soției lui Will Smith, care suferă de alopecie. Comediantul a spus că o așteaptă să o vadă pe Jada Pinkket în continuarea filmului GI Jane, un lung metraj realizat în 1997 în regia lui Ridley Scott, în care Demi Moore a jucat rolul principal și a apărut rasă în cap.