— Îmi pare rău, cum adică „să nu atrag atenția”? am întrebat, strângând paharul de cafea ca pe o armă.
— Ei bine, știi cum sunt invitații soacrei… cu ochii pe tot ce facem noi, tinerii, și cu o grămadă de așteptări, a adăugat ea cu vocea pe jumătate stinsă. — Azi e ziua lui Sandro, nu a ta, Elena. Așadar, fii cuminte, nu ieși în evidență.
Am tăcut. Știam exact ce voia să spună: fără halate frotir, fără papuci cu ciucuri și, mai ales, fără să strălucesc mai mult decât sărbătoritul.
Doar că eu nu eram genul care să stea în umbră. Mai ales când soțul meu, Sandro, părea să doarmă cu capul în nori și nu avea nici cea mai mică idee ce se întâmplă în jurul lui.
Așa că am decis să-i arăt tuturor cine e cu adevărat Elena — femeia care nu are nevoie de rochii scumpe ca să fie memorabilă.
