Markus a înțepenit, încă zâmbind mecanic. Claudia a tresărit, simțind cum zeci de priviri se întorc spre fiica ei.
— Isabelle, te rog, așază-te, — a spus ea pe un ton rece. — Nu transforma totul într-un scandal.
— Scandal? — Isabelle a râs scurt. — Scandal e să trăiești ani de zile prefăcându-te că totul e bine, doar ca lumea să creadă că ai o viață perfectă.
Un murmur a trecut prin sală. Cineva a oprit muzica. Oamenii se întorceau, privirile lor curioase și stânjenite străluceau în lumina caldă a candelabrelor.
Markus s-a apropiat, încercând să-i atingă brațul.
— Isabelle, ești ridicolă. Ți-am spus să nu mai dramatizezi.
Ea s-a retras.
— Nu mă atinge. Ai avut zece ani să mă înțelegi. Acum e târziu.
A privit în jur, apoi spre mama ei.
— Iar tu… tu ai râs, mamă. Ai râs când el m-a făcut mică, slabă. Ai râs de propria ta fiică. De ce?
Claudia a roșit, încercând să zâmbească forțat.
— Nu e ce crezi, draga mea… doar o glumă.
— O glumă? — Isabelle și-a ridicat vocea. — Viața mea nu e o glumă. Nici lacrimile mele.
Markus a încercat să preia controlul.
— Gata, e suficient. Să nu uiți că trăiești din banii mei.
Tăcere totală.
Toți au auzit.
Toți au înțeles.
Isabelle a rămas nemișcată, privind drept spre el.
— Așa crezi? Că valoarea mea e legată de contul tău? Atunci am o veste: de azi, nu mai valorezi nimic pentru mine.
A luat microfonul de pe scenă, vocea tremurând doar o clipă.
— Vreau să mulțumesc tuturor pentru că au venit. E o seară importantă — ziua în care aleg să nu mai tac. Zece ani de tăcere ajung.
Oamenii se uitau la ea uimiți. Unii încercau să o oprească.
— Markus, Claudia… nu vă mai temeți. Adevărul e simplu: am trăit între doi oameni care m-au învățat rușinea, nu iubirea.
A pus microfonul jos, s-a întors și a plecat.
Fusta i se legăna ușor, pașii erau siguri.
Ușa s-a închis în urma ei, iar în sală a rămas un ecou amar.
Claudia și Markus au rămas în tăcere.
Pe fețele invitaților se citea o singură întrebare:
„Oare și noi am râs, când nu trebuia?”
Afară, aerul rece al Vienei o lovea în față.
Dar pentru prima dată în viață, Isabelle a simțit că respiră.
Nu mai era victima serii.
Era femeia care a avut curajul să spună destul.
