Informații zi de zi

A murit legendarul antrenor Emeric Ienei

Legendarul antrenor și fost mare fotbalist Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după o perioadă de spitalizare. Potrivit unor surse medicale și apropiaților familiei, decesul a fost confirmat în cursul zilei de astăzi.

Emeric Ienei a fost internat în ultimele zile la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde medicii au depus toate eforturile pentru a-l stabiliza.

În cariera sa impresionantă, Ienei a pregătit opt echipe, printre care Steaua București, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, Universitatea Craiova, dar și echipele naționale ale României și Ungariei.
Cea mai mare performanță a sa rămâne câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București, în 1986, alături de echipa care a făcut istorie la Sevilla. De asemenea, a condus naționala României spre calificarea la Campionatul Mondial din 1990, prima participare după o pauză de 20 de ani.

Ca jucător, Emeric Ienei a evoluat pentru trei cluburi: Flamura Roșie Arad (1955–1956), Steaua București (1956–1969) – echipa unde a petrecut cea mai mare parte a carierei – și Kayserispor (1969–1971).

În ultimii ani, marele tehnician se retrăsese din viața publică, rămânând însă o figură respectată și iubită în fotbalul românesc.