Informații zi de zi

Anca Serea, cadou special pentru fiica sa, Sarah. Ce a lăsat-o să facă la împlinirea a 14 ani

Anca Serea este mama fericită a șase copii, fiica sa cea mare fiind aniversată destul de recent. Sarah a împlinit frumoasa vârstă de 14 ani.

Vedeta este foarte atentă la timpul pe care-l acordă fiecărui copil în parte și mai ales, ține cont de doleanțele tuturor, dovadă că i-a oferit celei mai mari fete un cadou special de ziua de naștere.

Prezentatoarea de la Prima TV a lăsat-o pe Sarah să-și facă primul ei tatuaj. Și asta nu este tot, Anca Serea nu numai că și-a dat acordul, dar și-a făcut la rândul ei un desen pe piele.

Soția artistului Adrian Sînă a mărturisit că este vorba de un tatuaj special, care are o semnificație aparte pentru ele două, operele de artă fiind realizate la încheietura mâinii.

Fiica cea mare a prezentatoarei Anca Serea a împlinit 14 ani. Sarah a primit un cadou special
Sarah și-a tatuat un ac de siguranță care are o parte ruptă, în timp ce renumita sa mamă, Anca Serea, a optat pentru o inimă în interiorul căreia se află cifra romană VI, numărul de copiii din familia sa.

Momentan nu se știe ce înseamnă desenul ales de fiica vedetei, însă acesta va rămâne pentru tot restul vieții pe pielea ei. Din fericire, tatuajul poate fi acoperit cu un ceas sau o brățară, fără să iasă în evidență mereu.

Cătălin Moroșanu pleacă de la Iași: ”Mă mut singur în București”. Motivul deciziei…
DIGISPORT.RO
Cătălin Moroșanu pleacă de la Iași: ”Mă mut singur în București”. Motivul deciziei + ce va face soția sa
Cadoul demonstrează că frumoasa brunetă este o mamă modernă, care ține cont de dorințele copiilor săi. Anca Serea este dedicată creșterii și educării celor mici, fiind foarte grijulie și responsabilă pentru ei.

Anca Serea, mesaj emoționant pentru fiica sa cea mare, Sarah
„Draga mea Sarah, îți mulțumesc pentru că m-ai ales să îți fiu mamă. Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat sufletul tău frumos de atât de multe ori.

Îți mulțumesc pentru bunătatea, delicatețea ta, dragostea față de animale, lecțiile pe care mi le-ai oferit timp de 14 ani.

Ești un copil blând, înțelept, cu un suflet de aur, care merită tot ce este mai bun în viață, dar mai ales să își împlinească visurile.

Îți sunt recunoscătoare și pentru micile nebunii pe care am ajuns să le facem împreună, începând de la animăluțele care au ajuns să poposească la noi în casă și până la mica surpriză apărută cu ocazia aniversării tale, tatuajul cu o semnificație aparte pentru noi două.

Îți doresc să rămâi mereu cu sufletul pur și cu inima deschisă și să ai numai zâmbete pe buze. La mulți ani, Sarah! Te iubim”, este mesajul lăsat de Anca Serea pe pagina sa de Instagram.