— Ce înseamnă asta? — întrebă Maria, cu glasul ridicat. — Cum adică casa ta?
Vica se ridică de la masă și scoase dintr-un sertar un dosar cu acte.
— Pentru că, dragă mamă-soacră, ipoteca e pe numele meu. Eu am plătit avansul. Eu achit ratele lunare. Dacă vreți adevărul, apartamentul este 100% al meu. Legal și financiar.
Andrei a încremenit. Ochii lui alergau de la actul din mâinile Vicăi la figura tulburată a mamei lui.
— De ce nu mi-ai spus? — bâigui el.
— Pentru că nu am crezut că e nevoie să subliniez. Dar, se pare că a venit momentul să știe toată lumea pe ce picioare stă în casa asta.
Maria își luă poșeta, cu mișcări scurte și apăsate.
— E clar. Nu mai sunt dorită aici.
— Nu e vorba de dorit, — spuse Vica. — Ci de respectat. Dacă ai fi respectat efortul meu, ai fi fost oricând binevenită. Dar tu ai venit doar să controlezi, să compari și să înjosești.
— Andrei, tu stai și nu spui nimic? — strigă Maria, așteptând să-i sară în ajutor.
Andrei tăcu. Apoi, fără să ridice privirea, spuse:
— Poate că… are dreptate.
Maria păli.
— Ce?
— Poate că m-am obișnuit prea tare cu ideea că totul mi se cuvine. Că mama are întotdeauna dreptate, că soția trebuie să facă pe plac. Poate că nu m-am întrebat niciodată cât costă, de fapt, tot ce avem. Nici financiar, nici emoțional.
Vica inspiră adânc, dar nu zise nimic. Era obosită de explicații. Lăsa cuvintele să vină din partea lui.
Maria, rănită în mândrie, ieși trântind ușa. Pentru prima dată, pleca fără să fi câștigat disputa.
Câteva zile mai târziu, Andrei stătea în bucătărie. Gătise paste. Nimic complicat, dar decent.
— Am vorbit cu mama, — spuse el. — Nu va mai veni atât de des. Am stabilit niște limite.
Vica îl privi. Nu cu triumf. Cu o ușoară neîncredere.
— Și tu?
— Eu… mă gândesc să iau un curs de gătit. Poate ajută.
— Credeam că mâncarea mea n-are gust.
— Nu avea gust de mama. Dar avea gust de tine. Și am înțeles că asta contează mai mult.
Vica zâmbi, în sfârșit. Nu pentru că el gătea. Ci pentru că, după atâta timp, începuse să înțeleagă.
Că dragostea nu se măsoară în plăcinte perfecte. Ci în eforturi împărțite.
