Există în Apuseni un loc de poveste care se poate transforma într-un rai al turiştilor. În Blăjeni, Hunedoara, oamenii şi-au păstrat tradiţiile şi sunt renumiţi şi pentru ospitalitate. Tulnicele încă răsună pe dealuri, iar cine ajunge aici este omenit cu faimoasa ţuică de cireşe făcută de oamenii locului. Majoritatea drumurilor de pe culmi sunt asfaltate, aşa că gazdele abia aşteaptă musafiri.
Un obicei vechi care încă se mai păstrează în Blăjeni este tulnicăritul.
Comunicau străbuicii, bunicii între ei, de peste deal, unii cântau peste deal, alţii răspundeau de pe celălalt deal.
Noi am învăţat de la mama, de la bunica. Vrem să ducem mai departe tradiţia asta a cântatului în tulnic.
Este doar o particularitate a locului care începe să atragă din ce în ce mai mulţi vizitatori.
Zona este foarte frumoasă, aici la noi, foarte căutată. Vin turişti din toate locurile, din toate părţile, chiar şi străini şi sunt foarte încântaţi de ceea ce văd.
Peisajul, munţii, tot. Sunt magnifici pentru ei.
Frumuseţea locurilor e completată de un alt atu. Ţuica de cirese, nu mai slabă de 60 de grade şi de aceea de două ori mai scumpă decât whiskiul.
Înainte de masă punem o ţuicuţă de cireşe de la Blăjeni.
Să trăiţi, la mulţi ani! Doamne ajută!
Turiştii care vin aici se pot caza la casele din zonă, unde au parte de linişte şi aer curat. Unii s-au îndrăgostit de aceste locuri şi s-au mutat de tot.
Zona e foarte frumoasă. E liniştită, e ce ne-am dorit. De fapt asta am căutat, oamenii sunt calzi, primitori. Ospitalitatea ardelenească.
În munţii Metaliferi, în nordul judeţului Hunedoara, este uşor să ajungi la tărâmurile de poveste. Drumurile sunt asfaltate, o invitaţie în plus pentru turişti.